x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 11 miliarde de lei zac nerecuperate prin sertarele anchetatorilor

11 miliarde de lei zac nerecuperate prin sertarele anchetatorilor

de Adrian Stoica    |    22 Mar 2017   •   14:49
11 miliarde de lei zac nerecuperate prin sertarele anchetatorilor
Sursa foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Statul român are de recuperat de la diverse instituţii publice şi companii peste 11 miliarde de lei. Potrivit unui raport al curţii de Conturi publicat ieri pe site-ul instituţiei, această sumă care trebuie adusă la bugetul de stat s-a adunat în perioada 2005-2016. Cele mai multe şi mai mari prejudicii au fost generate de abuzul în serviciu.

Raportul privind situația sesizărilor adresate organelor de urmărire penală de către Curtea de Conturi în cazurile în care a apreciat că sunt indicii de săvârșire a unor fapte de natură penală scoate în evidenţă delăsarea instituţiilor statului care ar fi trebuit să se ocupe de recuperare celor 11 miliarde de lei (2.537,39 milioane de euro). Pentru recuperarea banilor, Curtea de Conturi a făcut până la 31 decembrie 2016 un număr de 842 de sesizări către Ministerul Public.

 

2012, cele mai mari prejudicii nerecuperate

Cazurile în care prejudiciul estimat şi nerecuperat până la sfârşitul anului trecut depășește suma de 500.000 de euro/caz totalizează un prejudiciu de peste   10 miliarde de lei (2.285,15 mil. euro), potrivit Curţii de Conturi.

În intervalul 2005-2016 cele mai mari prejudicii s-au înregistrat în 2012-1,7 miliarde de lei, 2016-1,63 miliarde de lei şi 2015-1,15 miliarde de lei.

 

Hidroelectrica este campioană

Cap de listă este compania Hidroelectrica, prejudiciul creat aici fiind de 446,86 milioane de lei. Curtea de Conturi a sesizat în acest caz Ministerul Public în 2015, dosarul aflându-se încă  pe masa sau în sertarul procurorilor DNA. Hidroelectrica este urmată în acest top de alte două companii cu capital majoritar de stat: ELCEN Bucureşti cu 243,51 milioane de lei şi fosta companie de drumuri CNADNR cu 223,34 milioane de lei. Şi în cazul lor a fost sesizat ministerul public, doarele fiind la DNA. Pentru cele trei entităţi acuzaţiile formulate de inspectorii Curţii sunt de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu.

În ceea ce priveşte cazurile în care prejudiciul estimat nu depășește suma de 500.000 de euro, nesoluționate la data de 31 decembrie 2016, Curtea a reţinut un prejudiciu total de 165,55 milioane de euro (37,62 mil. euro). La acest capitol domină administraţiile publice locale, cele mai multe acuzaţii vizând delapidarea şi abuzul în serviciu. Prejudicii mari au mai fost însă constatate la Autoritatea Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură-1,89 milioane de lei, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului-199 milioane de lei şi la Ministerul Dezvoltării-1.53 milioane de lei. În toate cele trei cazuri Curtea de Conturi a sesizat anul trecut Ministerul Public.

Totalul prejudicilor nerecuperate de peste 500.000 de euro/caz (mld. lei)

2005 0,56

2006 0,16

2007 -       

2008 0,43

2009 0,74 

2010 0,37

2011 0,86

2012 1,7

2013 0,26

2014 0,59

2015 1,15

2016 1,63

×