x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Prejudiciul produs de Bechtel se ridică la 526 milioane de euro

Prejudiciul produs de Bechtel se ridică la 526 milioane de euro

23 Feb 2017   •   18:01
Prejudiciul produs de Bechtel se ridică la 526 milioane de euro
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

ANAF anunţă că prejudiciul produs de Bechtel este de 526 milioane de euro.

Fostul ministru al Finanţelor Anca Dragu a confirmat pentru Capital existenţa acestui raport şi prejudiciul de 526 de milioane de euro. "Este un control început în 2013 şi a avut la bază o sesizare a Curţii de Conturi. A fost demarată inspecţia economico-financiară în anul 2013, dar a fost suspendată de vreo două ori în această perioadă . Controlul a fost reluat şi raportul a fost finalizat în decembrie 2016. Conform legii, a fost sesizat ANAF pentru acest prejudiciu, respectiv Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru demararea procedurilor de recuperare a prejudiciului. Compania a contestat în instanţă această măsură, cât şi raportul. Din această sumă, 298 de milioane de euro reprezintă principalul iar diferenţa sunt accesoriile calculate la zi. MFP a acţionat, şi în acest caz, în spiritul creşterii eficienţei folosirii banului public şi e responsabil să facă aceste controale, rapoarte şi sesizări", a spus Anca Dragu.

Contractul cu Bechtel a fost încheiat în 2003, în timpul guvernării lui Adrian Năstase, şi reziliat în 2013, când şef al CNADNR era Narcis Neaga, iar ministrul transporturilor era Dan Șova.

Citeşte tot articolul AICI

×