x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Premierul Ponta: Trebuie să exportăm mai mult în afara Uniunii Europene

Premierul Ponta: Trebuie să exportăm mai mult în afara Uniunii Europene

de Daniela Ivan    |    19 Iun 2014   •   16:44
 Premierul Ponta: Trebuie să exportăm mai mult în afara Uniunii Europene

România trebuie să exporte mai mult în state din afara Uniunii Europene, în China sau alte ţări din Asia, a declarat premierul Victor Ponta. "Trebuie să avem o politică de relaţii economice mai activă decât în trecut. Să punem accent pe relaţiile cu China, cu ţări din Asia, din afară UE. Dacă ne bazăm doar pe piaţă europeană nu putem să ne dezvoltăm, aceasta s-a contractat”, a spus Ponta la forumul Exporturile- motor de creştere economică pentru România, organizat de Intact Media Group. Acesta a mai explicat că foarte puţine companii pot câştiga licitaţii în UE. „Nu ştiu câte companii româneşti pot câştigă licitaţii în Germania sau Franţa. Invers se poate: companiile din Germania, Austria, Italia câştigă toate licitaţiile de la noi, noi la ei niciodată", a afirmat şeful Guvernului.

Prezent la eveniment, Ministrul Economiei, Constantin Niţă, a declarat că exporturile României sunt în creştere de la an la an. Anul trecut acestea au atins o cifră record, 49,6 miliarde de euro şi merg foarte bine şi în acest an ajungând până acum la 16,93 miliarde de euro. „Maşinile şi echipamentele domină cu trei sferturi, dar îmbucurător este că şi produsele agricole au crescut cu 8,5% în 2013 şi sunt în continuă creştere”, a spus Niţă.

37% din grâul exportat s-a dus în Egipt

Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, a explicat că România are nevoie de o strategie privind exporturile şi că ar fi bine să crească mai mult exportul de produse procesate în raport cu produsele brute. „ Cel mai exportat produs agricol a fost anul trecut grâul. Am exportat 7,3 milioane de tone în 2013, iar în acest an am exportat 4,7 milioane de tone”, a declarat Constantin. El a mai adăugat că 37% din grâul vândut în afara ţării s-a dus în Egipt, iar 87% în afara zonei euro. Vestea bună este că şi prumbul începe să aibă piaţă la export, în acest an fiind cea mai exportată cereală. Alte mărfuri agroalimentare care au înregisrat creşteri la export în 2014 faţă de anul trecut sunt: ţigările, rapiţa, floarea soarelui şi uleiul de floarea soarelui.

Costul energiei va scădea

Costurile cu energia au devenit o problema pentru că afectează competitivitatea industriei. "În ultimii cinci ani în America preţul energiei a scăzut cu 50%, în Europa a crescut cu 200%. Acum avem o nouă problema: Ucraina. De aceea prioritatea numărul unu este scăderea preţului la energie.". Premierul a mai spus că l-a "torturat" pe ministrul Economiei, Constantin Niţă, astfel încât să vină cu o hotărâre de Guvern pentru scutirea marilor consumatori industriali de 85% din certificatele verzi. Hotărârea de Guvern privind exceptarea marilor consumatori de energie de la plata unei părţi a certificatelor verzi va avea un impact pozitiv pentru industrie, a declarat, la rândul său, Niţă. „Sper ca energia electrică, de la 1 august, să nu mai fie un element destabilizator pentru industrie”, a spus acesta. În ceea ce priveşte preţul gazelor, ministrul şi-a exprimat speranţa că vânzarea unor volume de gaze pe bursă va duce la stabilirea unui preţ de referinţă pe această piaţă.

„La gaze, jucătorii să joace pe bursă, pentru stabilirea unui preţ de referinţă. Dacă Petrom are un preţ, Romgaz nu poate să stea în spate, trebuie să obţină acelaşi preţ. Astfel că, împreună cu ANRE, s-a stabilit un preţ de referinţă, care a crescut cu cel puţin 25%, ceea ce din nou a creat greutăţi pentru consumatori. Din acest motiv este nevoie ca o parte din producţia de gaze să fie vândută pe bursă”, a precizat ministrul Economiei. Niţă a amintit că lucrează la o schemă de sprijin pentru marii consumatori de gaze împreună cu Ministerul Finanţelor.


Banii pentru ajutoare de stat vor fi suplimentaţi

Fondurile prevăzute în buget pentru ajutoare de stat vor fi majorate la rectificarea bugetară, deoarece alocările iniţiale au fost epuizate, a anunţat Ponta. "Am epuizat anul acesta toate ajutoarele de stat pe care le aveam prevăzute în buget şi le vom creşte, de altfel, la rectificare. Pentru mine e o mare bucurie când o companie vine şi cere ajutor de stat pentru ca să creeze încă 50 sau 100 sau 200 de locuri de muncă. În perioada următoare, cred că sunt cei mai buni bani pe care statul îi poate investi în ceva, pentru că oricum îi recuperăm după aceea prin taxe, prin impozite şi prin dezvoltare economică", a spus Ponta.

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a anunţat recent că Ministerul Finanţelor a emis, în primele patru luni ale acestui an, pe toate cele patru scheme de ajutor de stat, acorduri de finanţare în sumă totală de 40 milioane euro, la o valoare totală a investiţiilor de 112 milioane euro.


×