Eliminarea impozitului pe profitul reinvestit va duce la cresterea investitiilor in economia romaneasca, va crea noi locuri de munca si va creste incasarile la bugetul de stat.
Guvernul va trebui sa reduca sau sa elimine impozitul pe profitul reinvestit pentru a permite economiei romanesti sa se dezvolte, iar incasarile la bugetul de stat sa creasca.Vali Blanaru
âIn momentul de fata, economia romaneasca este trasa de doua trenuri rapide reprezentate de exporturi si investitii si de o mocanita numita consum. Exportul a prins viteza, dar actuala structura de export isi epuizeaza filonul si va trebui schimbata. Reducerea impozitarii pentru profitul reinvestit va fi obligatorie daca exportul va ajunge in impas din cauza acestei structuri, iar investitia va trebui sa devina trenul numarul unu al economiei", a declarat ieri Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, in cadrul unui seminar privind neimpozitarea profitului reinvestit. El a subliniat ca Romania are nevoie de reducerea impozitului pe profitul reinvestit pentru a stimula investitiile. âEste mai greu sa acorzi o facilitate generala de genul reducerii impozitului pe profit. Investitiile sunt vitale pentru Romania si ne intereseaza mai mult decat impozitarea", a precizat Vasilescu.
Stimulente putine
In Romania se investeste putin, indiferent de ce spun cifrele, iar oamenii de afaceri nu sunt stimulati sa investeasca.
O explicatie pentru aceasta situatie este dirijarea profitului obtinut de unele firme catre consumul individual, depunerea acestor sume in banci sau ascunderea profitului in economia subterana. âReinvestirea profitului este singura forma prin care statul castiga, firmele pospera, iar economia pe orizontala si verticala are surse de relansare. Daca prin neimpozitarea profitului se pierde acea cota de impozit de 25%, investirea acelor sume duce la plata TVA de 18%, iar diferenta de 7% care nu s-ar incasa este depasita de avantajele pe care le produce reinvestirea profitului in economie", a declarat profesorul universitar doctor Dan Voiculescu. Astfel, neimpozitarea profitului reinvestit conduce la crearea de noi locuri de munca si, nu in cele din urma, la cresterea incasarilor la bugetul de stat.
Profitul neinvestit scade PIB-ul
Analistul economic Ionut Balan a pledat pentru o atenta analiza a impozitarii profitului reinvestit. âNu stiu la cat sa se reduca impozitarea profitului sau cat timp trebuie sa fie eliminat acest impozit. Dar vad in ce directie merge profitul neinvestit. PIB-ul nostru este mai mic decat cel al Ungariei, o tara care este cat jumatate din Romania", a spus Balan.
Bugetul nu pierde bani
Ministerul Finantelor nu a dat argumentele care sa ne convinga ca neimpozitarea profitului reinvestit nu este bine venita, a spus profesorul universitar doctor Dan Voiculescu, presedintele Partidului Umanist Roman. âFinantele au calculat si au constatat ca neimpozitarea profitului reinvestit nu va duce la pierderea de bani de la buget, altfel ar fi folosit acest argument deja", a spus Voiculescu. El a precizat ca argumentul folosit de MFP ca neimpozitarea profitului e descriminatorie este de-a dreptul pueril, din moment ce singurii discriminati sunt cei care nu realizeaza profit, nu-si platesc darile la stat sau fac reduceri de personal. Voiculescu considera ca aprobarea actului normativ se poate face fara incalcarea Codului Fiscal. âPot sa accepte propunerea acum si sa modifice Codul Fiscal dupa sase luni, cu toate amendamentele lor odata. Oricum, acesta nu poate fi un argument de respingere", a spus Voiculescu. El a adaugat ca PUR va inainta o noua propunere legislativa privind eliminarea impozitului pe profitul reinvestit, in care se va stipula ca aceasta facilitate nu se aplica in cazul investirii banilor in sedii si masini scumpe. âFinantele ar trebui sa se ocupe de acest aspect cand este vorba de banul public. Cele mai impunatoare sedii si cele mai scumpe masini sunt cumparate de institutiile de stat, pe bani publici", a mai spus Voiculescu.