x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Proiect de lege pentru posibilitatea demiterii lui Mugur Isărescu

Proiect de lege pentru posibilitatea demiterii lui Mugur Isărescu

19 Apr 2016   •   20:37
Proiect de lege pentru posibilitatea demiterii lui Mugur Isărescu
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Guvernatorul BNR trebuie să prezinte un raport anual Parlamentului. Dacă plenul reunit al celor două Camere respinge raportul, Consiliul de Administraţie al BNR este demis automat, se arată într-un proiect de lege depus luni, la Parlament, de senatoarea ALDE Cristiana Anghel, scrie antena3.ro.

Legislaţia actuală impune guvernatorului BNR ca, în numele Consiliului de Administratie, să prezinte Parlamentului, până la data de 30 iunie a anului următor, raportul anual al Băncii Naţionale a României, care cuprinde activităţile instituţiei, situaţiile financiare anuale şi raportul de audit. Documentele sunt dezbătute în şedinţa comună a Parlamentului, dar fără să fie supuse votului.

Practic, în acest moment Mugur Isărescu nu poate fi demis.

×
Subiecte în articol: mugur isarescu