x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie RAAN va fi spartă în bucăţi. Regia va ceda termocentrala Halânga către Complexul Oltenia în contul datoriilor

RAAN va fi spartă în bucăţi. Regia va ceda termocentrala Halânga către Complexul Oltenia în contul datoriilor

de Daniel Ionaşcu    |    31 Mar 2013   •   16:47
RAAN va fi spartă în bucăţi. Regia va ceda termocentrala Halânga către Complexul Oltenia în contul datoriilor

Regia Autonomă de Activităţi Nucleare (RAAN) va fi spartă în bucăţi, urmând ca termocentrala de la Halânga să fie cedată Complexului Energetic Oltenia în contul datoriei de 110 milioane de lei pentru lignitul achiziţionat.

Potrivit sindicatelor, la Guvern se află un proiect de Ordonanţă de Urgenţă, care prevede intrarea în conservare a uneia din cele două linii tehnologice care produc acum apă grea, fapt care va duce la disponibilizarea unui număr de angajaţi de la Romag Prod. Concomitent, documentul prevede şi ca  Sucursala Cercetări Nucleare (SCN) Piteşti şi Sucursala de Inginerie Tehnologică pentru Obiective Nucleare (SITON) Bucureşti să se comaseze într-o regie separată de cercetare şi proiectare.

Directori schimbaţi


Potrivit lui Ioan Pisc, vicepreşedinte al Blocului Naţional Sindical, conducerea RAAN a fost schimbată vineri în şedinţa consiliului de administraţie prin ordinul lui Constantin Niţă, ministrul Energiei. Astfel, directorul general Gheorghe Dulcea a fost înlocuit de către Marius Preda, fostul director al Romag Prod, combinatul de apă grea. În acelaşi timp, la Romag Termo - filiala care deţine termocentrala Halânga - a fost numit director Octavian Graure. fost director la Complexul Energetic Turceni. El are ca misiune pregătirea transferului unităţii către Complexul Oltenia pentru cărbunele livrat şi neplătit. Termocentrala Halânga are o capacitate de 247 MW si furnizează căldură în municipiul Drobeta Turnu-Severin. Concomitent, aceasta produce aburul industrial necesar în procesul de realizare a apei grele.

Vise măreţe

În 2009, conducerea RAAN visa proiecte de 1,2 miliarde de euro în condiţiile în care încă de atunci avea datorii către furnizorii de cărbuni aflaţi tot în curtea statului, dar şi către buget. "Intenţia noastră este să modernizăm sucursala CET Halânga şi să-i creştem capacitatea de producţie a energiei, de la 247 MW la 600 MW, şi să construim şi o unitate nouă de 400 MW", anunţa atunci pompos Dan Boldea, şeful direcţiei de strategie şi dezvoltare.
Conform sindicaliştilor, proiectul privind reorganizarea RAAN va fi dezbătut luni în comisia de dialog social.

Jaf pe bani publici


Regia a fost vizitată de către Corpul de Control al Ministerului Economiei anul trecut iar raportul prezentat opiniei publice în luna octombrie arată amploarea jafului la compania de stat. Potrivit documentului, o investiţie - "instalaţie de evacuare în şlam dens a zgurii şi cenuşii" – şi-a dublat valoarea în trei ani de la adjudecarea licitaţiei. Reţeta este clasică: actele adiţionale care au crescut valoarea în vreme ce o serie de servicii au fost fictive. Ministerul Economiei a detaliat şi modul în care a avut loc jaful: "Proiectul iniţial în baza căruia a fost organizată licitaţia de adjudecare a lucrării a avut o valoare estimată de 172.603.323 de lei fără TVA, iar în cadrul licitaţiei oferta câştigătoare depusă de SC Confort SA Timişoara a fost în valoare de 163.381.830,05 lei fără TVA, întocmindu-se contractul de prestări servicii nr. 132/12.05.2009. Ulterior au fost întocmite numeroase dispoziţii de şantier care au modificat proiectul iniţial, fiind întocmite acte adiţionale, astfel încât, la data de 31.06.2012, valoarea lucrării a ajuns la 341.173.335 de lei fără TVA, rezultând astfel o dublare a valorii investiţiei. Din analiza actelor adiţionale ale contractului iniţial, ce au condus la dublarea valorii investiţiei, au fost descoperite o serie de nereguli grave", conform unui comunicat din toamna anului trecut.

Potrivit lui Constantin Niţă, ministrul Energiei, firma în cauză este Confort SA, deţinută de către omul de afaceri Georgică Cornu, iar investiţia nu a fost terminată nici până în prezent.

Ministrul a mai spus că se va rezilia şi contractul de pază cu firma deţinută de familia lui Constantin Micşoniu, directorului Poliţiei Locale, urmând ca de pază să se ocupe angajaţii regiei. Acesta are o valoare de un milion de euro pe an.

Precedentul Romgaz


Nu este prima oară când statul plimbă activele pe care le deţine de la o companie la alta cu scopul de a stinge datoriile dintre unităţile sale. Romgaz a preluat la începutul acestui an termocentrala Iernut de la Elcen. Aceasta a fost cedată către producătorul de gaze în contul unei datorii de 653 milioane de lei, după discuţii care au avut loc timp de mai bine de doi ani. Capacitatea totală a acesteia este de 800 MW, însă randamentele sunt slabe.

Pe acelaşi principiu se bazează şi fuziunea RADET cu Elcen. Datoriile RADET Bucureşti şi RADET Constanţa cumulează aproximativ 2,2 miliarde de lei, însă doar jumătate o constituie datoria propriu-zisă, restul fiind dobânzi şi penalităţi. Autorităţile vor fuziona Elcen cu RADET, urmând ca datoriile să se stingă de la sine. Noua entitate va fi privatizată, potrivit scrisoarii de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).


×