x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Al doilea incident pe linia de cale ferată spre Brașov; linia de contact, ruptă de copaci prăbuşiţi de vânt

Al doilea incident pe linia de cale ferată spre Brașov; linia de contact, ruptă de copaci prăbuşiţi de vânt

19 Apr 2017   •   18:24
Al doilea incident pe linia de cale ferată spre Brașov; linia de contact, ruptă de copaci prăbuşiţi de vânt
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Circulaţia feroviară pe magistrala 300 este oprită miercuri de la ora 15,00 între staţiile Timişul de Sus şi Dârste, din cauza ruperii ''firului liniei de contact'' de copacii căzuţi în urma vântului puternic, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Regionalei CFR Braşov, Ioan Pintea. 

El a precizat că şi între Predeal şi Timişul de Sus au fost copaci căzuţi pe calea ferată, fără a fi afectată linia de contact. 

Pintea estimează remedierea avariilor în cursul serii. 

"Depinde foarte mult de Societatea electrică cu care Compania CFR lucrează. (...) Apreciez că e posibil ca în jurul orei 19,00 să fie remediată situaţia", a spus directorul Regionalei CFR Braşov. 

Potrivit acestuia, mai multe trenuri de călători sunt oprite în gările Predeal, Timişul de Sus, Braşov şi Dârste, în urma incidentului petrecut, ele urmând să ajungă cu întârziere la destinaţie. 

×