x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie RATB ajunge în atenţia DNA

RATB ajunge în atenţia DNA

de Elena Stan    |    14 Apr 2013   •   18:04
RATB ajunge în atenţia DNA
Membrii Consiliului de Administraţie şi-au cumpărat din bani publici stilouri cu peniţă de aur sau platină

Corpul de Control al premierului va sesiza DNA în legătură cu posibile fapte de natură penală identificate în activitatea Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) în perioada 2010-2012, în urma unor verificări efectuate la solicitarea primarului general. “Corpul de Control al primului-ministru, ca organ de control administrativ, va sesiza organele de urmărire penală în legătură cu operaţiunile sau actele ilicite constatate în urma desfăşurării acţiunii de control, care pot întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, urmând ca organul de urmărire penală sau, după caz, instanţa de judecată să hotărască asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii respective şi asupra vinovăţiei”, se precizează în Raportul de control privind verificările efectuate la RATB. Printre posibilele aspecte de natură penală constatate în urma controlului şi în legătură cu care va fi sesizată DNA se numără fapta reprezentanţilor RATB de a exercita “în mod defectuos” atribuţiile ce le reveneau în calitate de membri ai Consiliului de Administraţie şi ai conducerii executive. Astfel, în perioada 2010-2012, conducerea a aprobat ca acoperirea pierderilor în valoare totală de 12 milioane de lei, generate de efectuarea unor cheltuieli, să se facă din fondurile destinate efectuării serviciului comunitar de utilităţi publice (respectiv desfăşurarea activităţii de transport public local subvenţionat de municipiul Bucureşti), având ca urmare schimbarea destinaţiei acestor fonduri.

Profitul contabil era zero


Sinteza raportului de control mai semnalează şi că în anii 2010 şi 2011 RATB a înregistrat ca rezultat financiar “profit contabil 0”, rezultat cauzat de faptul că Regia a solicitat şi primit subvenţii din bugetul local pentru acoperirea în întregime a diferenţei dintre totalul cheltuielilor efectuate (inclusiv cele aferente unor activităţi secundare, precum şi cele aferente protocolului) şi totalul veniturilor efectiv încasate. Subvenţia pentru acoperirea diferenţei de tarif a reprezentat principala sursă de finanţare a RATB, informează sinteza raportului. Documentul indică faptul că, în perioada 2010-2012, RATB a înregistrat pierderi în sumă totală de 4.748.257,34 lei din activităţi secundare desfăşurate de următoarele structuri: cantina şi bufete din incintă, pierdere 3.607.418,65 lei, Casa de odihnă Predeal – 751.393,69 lei, Asociaţia sportivă, pierdere 389.445 lei.

Bugetul RATB a fost suplimentat

În 2010 şi 2011, RATB a primit suplimentări substanţiale de buget, de peste 10 milioane de euro, însă Regia a propus mereu creşterea valorii biletului de călătorie şi a abonamentului, deşi subvenţiile acopereau costurile. În interiorul RATB s-a practicat politizarea prin impunerea în Consiliul de Administraţie şi în posturile de execuţie a membrilor PDL, partid care avea majoritatea în Consiliul General. Şeful Călin Murg şi coaliţia politică din interiorul Consiliului General au respins toate propunerile primarului Sorin Oprescu, care vizau continuarea investiţiilor Regiei într-un regim de eficienţă. De asemenea, Consiliul General nu a permis controale ale Primăriei în interiorul RATB, devenit o feudă a PDL. Controlul derulat acum de unitatea specializată a Guvernului a fost solicitat de primarul Sorin Oprescu. Activitatea în anii 2010-2011 arată grave derapaje financiare, jefuirea banului public la cote pe care le are în studiu acum DNA. Tensiunile din RATB sunt legate şi de ideea constituirii unei companii metropolitane, care să gestioneze unitar transportul de suprafaţă şi cel din subteran într-o politică în spijinul cetăţeanului printr-o evitare a suprapunerilor de competenţe, dar şi de trasee.
 
Cheltuieli de protocol de mii de lei

În 2010, Regia a alocat circa 11.000 de lei pentru achiziţionarea a şase stilouri cu peniţă de aur şi platină pentru membri Consiliului de Administraţie. Astfel, au fost cumpărate cinci bucăţi “stilou cu patron Mont Blanc Starwalker Resine Line M25600/8481” la preţul de 1.354,69 lei, fără TVA, şi un “stilou cu piston sau patron Mont Blanc Frederic Chopin Platinium M145P”, la preţul de 1.718,55 lei, fără TVA. De asemenea, în perioada 2010-2012, în evidenţele contabile ale RATB au fost înregistrate cheltuieli de protocol în cuantum de 450.967 lei, din care suma de circa 300.000 de lei reprezintă cheltuieli cu produse de la cantină, produse de patiserie, băuturi şi cafea, furnizate de această structură către conducerea RATB.

×
Subiecte în articol: ratb dna