x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Reactie - Vladescu il apara pe seful Loteriei

Reactie - Vladescu il apara pe seful Loteriei

de Daniela Ivan    |    28 Feb 2006   •   00:00
Reactie - Vladescu il apara pe seful Loteriei

Pozitiile populiste referitoare la nivelul de salarizare a directorului general al Loteriei Romane nu pot fi incurajatoare pentru evolutia pietei muncii intr-o tara care se doreste europeana, a declarat ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu.

"Nivelul de salarizare a directorului general al Loteriei Romane trebuie corelat cu indicatorii de eficienta si de recompensare a eficientei tinand cont de performantele acestei companii", a mai precizat ministrul prin intermediul unui comunicat de presa. Vladescu a mai spus ca aspectele juridice in care este implicata conducerea Loteriei Nationale trebuie analizate de Justitie, iar cand Justitia isi va spune un punct de vedere atunci se va lua o masura. Ministerul Finantelor a facut publice veniturile realizate de Nicolae Cristea, directorul Companiei Nationale Loteria Romana in anii 2004 si 2005. Potrivit comunicatului primit de la Minister, Cristea a castigat anul trecut 117,8 mii lei noi, din care din salarii 50,5 mii lei noi, sporuri de vechime de 25,2 mii de lei noi si un premiu anual de 42,1 mii lei noi. Veniturile din anul 2004 au totalizat 5,2 miliarde lei vechi din care au fost platite impozite de 2 miliarde de lei vechi.

BLOCAJ. Finantele mai precizeaza ca pentru anul 2006, veniturile directorului general al Loteriei Romane nu au fost aprobate. Membrii Consiliului de Administratie si ai Adunarii Generale a Actionarilor Loteriei Romane numiti de actualul ministru al Finantelor publice nu au luat pana in prezent nici o decizie referitoare la salarizarea conducerii acestei companii. (Daniela Ivan)

×
Subiecte în articol: economic loteriei