x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Regenerabilele declanşează codul roşu în sectorul energie

Regenerabilele declanşează codul roşu în sectorul energie

de Adrian Stoica    |    28 Mar 2017   •   18:09
Regenerabilele declanşează codul roşu în sectorul energie
Sursa foto: istock80/Getty Images/iStockphoto

Sistemul energetic românesc are toate şansele să fie lovit de cea mai mare criză pe care a cunoscut-o în ultimii 27 de ani. Efectele ei, care se vor traduce prin foarte multe insolvenţe şi falimente în domeniu, se vor propaga însă în toate direcţiile, neocolind nici sistemul bancar. Guvernul mai are la dispoziţie doar patru zile pentru dezamorsarea crizei majore care se prefigurează după ce de la 1 aprilie producătorii de energie regenerabilă îşi vor primi certificatele verzi care le-au fost amânate începând cu anul 2013. Vorbim de intrarea pe o piaţă, şi aşa suprasaturată, a circa 30 de milioane de certificate, în condiţiile în care capacitatea maximă de absorbţie a pieţei, în condiţii normale, este de circa 12 milioane de certificate.

 

Producătorii de energie regenerabilă îşi vor primi de la 1 aprilie 2017 certificatele verzi care le-au fost amânate începând cu anul 2013. Într-o primă fază le vor primii cei care produc energie  cu ajutorul microhidrocentralelor şi cei care utilizează energia solară (parcurile fotovoltaice), iar acest lucru va însemna intrarea pe piaţă a circa 30 de milioane de certificate. Ulterior, pe 1 aprilie 2018 îşi vor primi certificatele şi producătorii de energie eoliană. Valabilitatea acestor certificate este însă de un an de zile, ceea ce va pune o presiune extremă  pe piaţa de energie.

 

Scenariu care ar trebui să dea frisoane

Având în vedere termenul lor mic de valabilitate, foarte mulţi producători de energie regenerabilă, în special cei mici, nu vor reuşi să le comercializeze.

„Efectul va fi că foarte mulţi vor intra într-o primă fază în insolvenţă, după care se vor duce în faliment. Majoritatea acestor proiecte au fost realizate cu ajutorul creditelor bancare, ceea ce va însemna că băncile se vor înscrie la masa credală şi vor trece la executarea acestor proiecte”, ne-au declarat surse din piaţa de energie. Vânzarea acestor capacităţi de producţie se va face însă extrem de greu, chiar şi la preţuri de second hand, pentru că piaţa nu este deloc atractivă. 

 

Băncile nu vor putea să recupereze prea mult din creditele acordate, ceea ce va atârna greu în bilanţul lor. „Cum vor încerca să-şi atenueze din aceste pierderi băncile? Evident, majorându-le celorlalţi clienţi comisioanele bancare, dobânzile la credite etc”, mai susţin sursele citate.

 

Termocentrale nu ar scăpa de faliment

Nu vor scăpa de urgia crizei generate de certificatele verzi nici producătorii de energie pe bază de cărbune, care şi aşa nu au o situaţie prea bună. Pentru a scăpa de surplusul de certificate verzi, producătorii de energie regenerabilă vor fi dispuşi să dea energie gratis celor care le vor cumpăra. Această situaţie va afecta puternic în primul rând producătorii de energie pe bază de cărbune care vor fi astfel scoşi din piaţă, îndreptându-se, la rândul lor, spre faliment.

 

După colţ ne aşteaptă amenzile

Pe termen mai lung, dispariţia acestor producătorilor  pune în pericol atingerea ţintei asumate de România care prevede o pondere de 24%  a energie regenerabile din consumul final pentru 2018. În acest caz ne vom trezi cu amenzi de sute de mii de euro din parte Comisiei Europene

 

Letargia Guvernului, de neînţeles

Pentru a evita ca acest scenariu să devină realitate, Guvernul mai are la dispoziţie patru zile pentru a adopta un proiect de ordonanţă de urgenţă elaborat la sfârşitul anului trecut care prevede, printre altele, extinderea valabilităţii certificatelor verzi la o perioada de 15 ani din momentul emiterii. În acest fel piaţa ar fi detensionată şi, în plus, s-ar realiza o distribuire mai uniformă a impactului în factura consumatorului final.  Aceast proiect de ordonanţă, care ar modifica Legea 220/2008 privind subvenţionarea energiei regenerabile, a fost avizat pe 19 decembrie 2016 şi de către Comisia Europeană, ceea ce face şi mai de neînţeles letargia guvernului.

 

Producătorii de energie regenerabilă primesc gratuit certificate verzi pe care le vând pe o piaţă specializată, pentru un câştig suplimentar faţă de preţul energiei. Furnizorii sunt obligaţi să cumpere aceste certificate şi transferă costul lor în factura finală plătită de consumatori.

 

43,7 lei/MWh ar urma să fie în acest an impactul  certificatelor verzi în factura consumatorului final de energie electrică, el crescând de la  43,7 lei/MWh în 2016

 

Puterea instalată a producătorilor de energie din surse regenerabile totaliza 4.741 de MW la sfârșitul anului trecut, potrivit datelor centralizate de Transelectrica, în scădere comparativ cu sfârşitul lui 2015 pentru că unii producători au decis să-şi demonteze instalaţiile.

×