România îşi va reduce participaţia de 51% la realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, a declarat Adriean Videanu, ministrul Economiei la audierile Comisiilor de Industrii din Parlament.
Videanu a spus că mai întâi va face o informare în Guvern auspra situaţiei. România deţine 51% din EnergoNuclear, compania care va realiza cele două reactoare estimate să coste 4 miliarde de euro.
Companiile CEZ (Cehia), Enel (Italia), RWE (Germania) şi GDF Suez (Franţa/Belgia) deţin câte 9,15% din titluri fiecare, iar ArcelorMittal România şi Iberdrola (Spania) au câte cu 6,2% din acţiuni.
Iniţial statul român deţinea doar 20% din acţiuni şi participa doar cu activele de pe platforma de la Cernavodă, dar Varujan Vosganian, ministrul Economiei şi Finanţelor a schimbat asta în 2008, crescând cota Nuclearelectrica. Finanţarea de 2 miliarde de euro, cât era partea României, urma să se facă prin Fondul de Dezvoltare dar oficialii statului au anunţat că banii au fost cheltuiţi în 2008 pentru finanţarea operaţiunilor Trezoreriei.
Citește pe Antena3.ro