x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România, pe locul 142 din 144 la calitatea drumurilor! Vezi AICI Clasamentul global al competitivității

România, pe locul 142 din 144 la calitatea drumurilor! Vezi AICI Clasamentul global al competitivității

de Robert Veress    |    01 Mar 2013   •   15:22
 România, pe locul 142 din 144 la calitatea drumurilor! Vezi AICI Clasamentul global al competitivității
România a pierdut 11 poziții, în ultimii trei ani, iar Bulgaria a câștigat nouă poziții, în același interval de timp, în clasamentul global al competivității, realizat de World Economic Forum (WEF).
În clasamentul actual, România ocupă poziția 78 din 144, iar Bulgaria se află mult în fața noastră, pe locul 62.
Raportul anual WEF este unul dintre cele mai importante și complexe instrumente consultate de oamenii de afaceri aflați în căutarea unor oportunități de investiții. Documentul de peste 500 de pagini este realizat de un colectiv coordonat de economistul german Klaus Schwab, și supervizat de Profesorul Xavier Sala-i-Martín de la Columbia University, utilizându-se atât date oficiale, culese de la surse autorizate (UNESCO, FMI, Organizația Mondială a Sănătății etc.), cât și datele obținute prin sondaje la care participă oameni de afaceri din fiecare din cele 144 de țări analizate.
În clasamentul realizat în baza cifrelor oficiale, România stă ceva mai puțin prost, însă oamenii de afaceri percep situația mai drastic.
De pildă, când vine vorba de infrastructură, România ocupă locul 97, în clasamentul oficial (unde Bulgaria este pe poziția 76) și locul 132 în clasamentul percepției oamenilor de afaceri. Acesta din urmă este detaliat pe componente ale infrastructurii și, în privința calității drumurilor, percepția ne plasează pe antepenultima poziție (locul 142), în spatele Mongoliei și depășind doar Haiti și Republica Moldova. Și infrastructura portuară este văzută ca dezastruoasă (locul 137), dar și cea pentru transportul aerian (locul 121).
România ocupă poziția 1, pe care o împarte, însă, cu 71 de țări, în privința impactului malariei asupra afacerilor. Lărgimea de bandă a internetului ne plasează pe poziția a 14-a. Relativ bine (locul 39) stăm din punctul de vedere al procentului copiilor înscriși în învățământul terțiar, însă percepția asupra calității sistemului educațional ne plasează pe locul 108.
Factorii cei mai problematici pentru climatul de afaceri sunt: corupția (17,4%), nivelul taxelor (13,9%), birocrația (12,8%) și accesul la finanțări (12,1%).

Descarcă AICI Raportul WEF 2013 (pdf).

×