România se umflă în pepeni

Anul acesta, România se confruntă cu seceta. Şi ceea ce pentru unii e mare deranj, pentru alţii este mană cerească. Cel puţin la prima vedere, pentru că pentru pepenarii români, o superproducţie, cum e cea de anul acesta, le arată, din nou, o realitate cruntă. Produsele autohtone, oricât de la îndemână ar fi, au de dus lupta cu cele din import. Şi asta, deşi România este al treilea mare producător de pepene verde din Europa, după Spania și Grecia, cu o producţie de circa 100 de milioane de lubenițe anual.

Povestea lui Sebastian Bordea arată care este reţeta succesului, într-un domeniu în care lupta cu preţurile şi concurenţa de peste hotare nu sunt un basm. Pentru un viitor pepenar, povestea de viaţă de pe tarla a celor care cultivă de ani de zile lubeniţe trebuie să fie un reper. Sebastian are 33 de ani și se ocupă de bostani de 20 de ani. De ceva vreme lucrurile au început să se aşeze, după ce împreună cu alţi patru fermieri au pus bazele Cooperativei Agricole Gheorghe Doja Ialo-miţa. Au accesat fonduri euro-pene, prin programul Micul Fermier, și au ridicat un depozit.

Grecesc versus românesc
„Am fost în Grecia să văd cum lucrează ei. De la răsaduri până la recoltă. Tratamentele pe care ei le aplică sunt mai nu meroase decât ceea ce facem noi. Păi, lubeniţa lor, ca să reziste, primeşte prin picurător sub stanţe de conservare. Cum îi deosebim la piaţă de ai noştri? Au miezul mai crocant. Ai noştri sunt mai moi şi mai dulci. La livrare, chiar din depozit, dar şi la hipermarket, se prelevează mostre pentru ca parametrii să fie întocmai pentru siguranţa alimentară.”



Lubenițele de Dăbuleni, ieftine
În localitatea doljeană, peste trei sferturi dintre familii trăiesc din culturile de pepeni. Lubenița verde a ajuns însă să se vîndă pe nimic. Prețul a scăzut foarte mult, chiar până la 0,2-0,35 lei/ kg. Fiecare agricultor se descurcă așa cum poate, în condițiile în care concurența pe piață este foarte aspră. Daniel Cârciumaru s-a orientat, văzând cum stă treaba și, de câțiva ani, pune doar pepeni galbeni. Ce se în - tâmplă la Dăbuleni este o tra - ge die. Și nu una de ieri, de azi. Pe penarii au fost buni în ani electorali pentru tot soiul de manevre politice. Acum, când luptele politice sunt puse la păs - trare, nimeni nu se mai gândește la ei. „Nu ne ajută nimeni să dez - voltăm potențialul Dăbulenilor. Acum două nopți, tiruri pline cu pepeni de la greci au trecut de Bechet și merg spre piețe. Pe noi nu ne protejează nimeni. Să știe oamenii. Grecii s-au șemecherit. S-au orientat ce soiuri punem noi și așa pun și ei. În principiu, coaja pepenilor grecești este mai verde, acel verde crud”, spune Daniel Cârciumaru.

„Cultiv pe 30 de hectare. Cu toţii, în cooperativă, avem 150 de hectare. Producţia maximă la hectar este de 100 de tone. Cumpăr răsaduri din Grecia şi cultiv în jur de șapte soiuri. De vândut, kilogramul îl vând la 0,6-0,7 lei la hipermarketuri. De trei ani avem contracte ferme cu ei. Nu rămân cu marfa în câmp în niciun an.”
Sebastian Bordea, producător din Dăbuleni


„Investiția nu este atât de mare, iar profitul este peste cel de la pepenele verde. De exemplu, eu am băgat la hectar 2.000 de euro și am scos 7.000 pe 37 de tone. I-am dat la 1 leu/kg. La piață sunt 5 lei/ kg. Au venit samsarii și am vândut tot. Dar anii trecuți am scos și 15.000 euro la hectar
Daniel Cârciumaru, producător din Dăbuleni



Cine iese în pierdere
De partea cealaltă, sunt micii agricultori care ajung să lase lubeniţa pe câmp pentru că preţul atinge un prag derizoriu. Vlad Gheorghe, producător în Vidra, Giurgiu, spune că lupta pentru intrarea pe piaţă este una dură. Micii producători nu au acces la hipermarketuri şi se chinuie să valorifice recolta în pieţe. „Pentru zona noastră, un 30 t/ha era nomalul. Anul acesta, cred că dublăm producţia. De ce spun că nu vom valorifica tot ce producem? Preţul a scăzut foarte tare. Dăm şi cu 20 de bani. În cazul ăsta ne punem problema de profit.” Sunt mai multe variante ca marfa să ajungă la piaţă. Fie vin samsarii şi iau lubeniţele din câmp, fie fermierii încarcă tirul şi merg singuri la pieţe, supermarketuri. „Am un vecin care a încărcat un tir de 20 de tone. Păi, numai transportul îl costă 1500 lei, în contextul în care el scoate în jur de 600 lei pe bostanii lui. Mai suportă şi magazinul o parte din costuri, dar, una peste alta, nu e o situa ţie roză”, a adăugat Vlad Gheorghe.

Cooperativa le aduce un profit bun tuturor
În cazul unei agriculturi pre cum cea practicată de Sebastian Bordea, costurile investiţiei sunt bine calculate. Din cei 0,7 lei/kg pe care îi obţine de la marile magazine profitul este de 0,2 lei/kg. Asta în cele mai bune situaţii. O medie a preţului cu care se vând pepenii este însă 40-50 de bani. La 100 de tone recoltă pe hectar, profitul la ha se ridică la 20.000 lei. La cele 30 ha, calculul este simplu. Sebastian rămâne după munca de un an cu 600.000 lei pe toată recolta. Investiţia într-o astfel de cultură înseamnă răsaduri, irigaţii prin picurare, folie, mână de lucru, tratamente chimice.