În România, există potrivit datelor populaţiei şi locuinţelor publicate la finalul anului 2016 de către INS, 8,92 milioane de locuinte, iar în fiecare zi acestea sunt expuse, inevitabil, diverselor riscuri care le-ar putea provoca pagube însemnate. Inundaţiile, incendiile, alunecările de teren, dar şi furturile de bunuri din locuinţă sunt doar câteva dintre exemple. În prima jumătate a acestui an, numărul acestor incidente a crescut.
Potrivit unei statistici realizate de portalul asigurarealocuinţei.ro, în primele şase luni ale anului, numărul intervenţiilor la inundaţii a crescut semnificativ. Dacă în perioada similară a anului trecut echipele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit în 1.768 de cazuri, în primul semestru din 2018 au intervenit de 2.208 ori.
-795 de locuinţe au fost avariate de inundaţii. Printre judeţele cele mai afectate s-au regăsit Bacău, Braşov, Calaraşi, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Harghita, Olt şi Teleorman;
-19 case pe zi au afectate de incendii. S-au înregistrat 10.990 de incendii, iar dintre acestea, 3.476 s-au manifestat la locuinţe;
-82 de case au fost afectate de alunecără. Spre comparaţie, în 2017 au fost afectate de alunecări doar trei case;
-63 de furturi din locuinţe pe zi. Au fost înregistrate 11.481 de infracţiuni de furturi din locuinţe, în uşoară scădere faţă de aceeaşi perioadă din 2017, când au fost înregistrate 11.931;
1,68 milioane de locuinţe aveau la 31 octombrie 2018 asigurarea obligatorie încheiată
Cutremurul din 4 martie 1977 a provocat 1.570 de morţi, peste 11.300 de răniţi, 35.000 de familii sinistrate şi 32.900 de locuinţe prăbusite sau grav avariate.