x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Românii vor plăti mai mult pentru gaze şi mai puţin pentru curent, de la 1 iulie

Românii vor plăti mai mult pentru gaze şi mai puţin pentru curent, de la 1 iulie

01 Iul 2015   •   14:20
Românii vor plăti mai mult pentru gaze şi mai puţin pentru curent, de la 1 iulie
Sursa foto: Foto: energizingsocks.com

1 iulie vine cu modificări de preţuri pentru facturile la utilităţi. Românii vor plăti mai mult pentru gaze, dar se va înregistra şi o uşoară ieftinire în cazul energiei electrice. Şi salariul minim brut se va majora începând cu luna iulie şi, odată cu el, amenzile.

Principala scumpire care va avea loc de la 1 iulie va fi la facturile pentru gaze. Dacă în prezent preţul pe megawatt oră este de 53,3 lei, de luna viitoare, acesta va fi majorat la 60 de lei. Asta înseamnă facturi lunare cu circa 6 la sută mai mari, scrie antena3.ro.

Vom plăti, în schimb, mai puţin pentru energia electrică, deşi ieftinirea este mică. Faţă de primul semestru al anului 2015, de la 1 iulie se va înregistra o scădere a preţului cu 1,5 la sută.

Schimbări apar şi în ceea ce priveşte alocaţiile de stat pentru copii. Acestea se vor dubla de luna viitoare. Astfel, românii vor primi un ajutor lunar de 84 de lei pentru fiecare copil, în loc 42 de lei, cât primesc în prezent.

Veştile sunt bune şi pentru angajaţi, care vor câştiga ceva mai bine. Salariul minim brut va creşte în luna iulie cu 75 de lei, de la 975 de lei, cât este în prezent, la 1.050 de lei.

Totuşi, diferenţa din buzunarul angajatului va fi ceva mai mică, de doar 53 de lei. Şi pentru că se majorează salariile, cresc şi amenzile. Punctul de amendă va ajunge la 105 lei, de la 97,5 lei, cât este acum.

×