x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Noul termen de finalizare a centralei pe gaze de la Iernut este 31 decembrie 2026

Noul termen de finalizare a centralei pe gaze de la Iernut este 31 decembrie 2026

de Adrian Stoica    |    05 Ian 2026   •   20:15
Noul termen de finalizare a centralei pe gaze de la Iernut este 31 decembrie 2026
Sursa foto: Duro Felguera se angaja să finalizeze centrala în decembrie 2025, dar nici acest termen nu a fost respectat

Romgaz a anunțat azi un nou termen de finalizare a centralei electrice pe gaze în ciclu combinat de la Iernut, acesta fiind 31 decembrie 2026.

„Prin Hotărârea Guvernului nr. 1.164/30 decembrie 2025 s-a modificat Hotărârea Guvernului nr. 1.096/2013, pentru aprobarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pentru perioada 2013 – 2020, inclusiv Planul Național de Investiții (PNI). Prin H.G. nr. 1.164/30 decembrie 2025 se prelungesc: termenul de finalizare şi punere în funcţiune a investițiilor finanțate nerambursabil din contul PNI – până la 31 decembrie 2026, termenul de rambursare a cheltuielilor aferente investițiilor – până la 30 iunie 2027, precum şi celelalte termene corelative. Prin urmare, în data de 31 decembrie 2025, Actul Adițional nr. 12 la Contractul de finanțare nr. 4/07.12.2017 pentru investiția „Ciclu combinat cu turbine pe gaz” – Iernut a fost semnat de ambele părți”, a transmis compania Romgaz.

În prezent, progresul fizic al Noului Contract de Lucrări este de 90,16%, iar progresul financiar este de 85,9%. ROMGAZ intenționează să realizeze proiectul ca antreprenor general printr-o Unitate de Implementare a Proiectului și să preia contractele de lucrări, servicii și furnizare de materiale de la subcontractorii esențiali ai companiei spaniole Duro Felguera pentru construcții civile, lucrări termomecanice, lucrări electrice și instrumentație și control.

Romgaz a semnat în 2016 un contract cu firmele Duro Felguera şi Romelectro, pentru realizarea unei noi centrale pe gaze în ciclu combinat pentru producerea energiei electrice în cadrul termocentralei Iernut, de 430 MW. Centrala ar fi trebuit să fie dată în folosinţă la începutul anului 2020, potrivit planurilor iniţiale. Pentru că nu au respectat planul,  înțelegerea a fost reziliată în 2021, iar în Romgaz a semnat în 2023 un alt contract de finalizare a centralei tot cu Duro Felguera, motivul fiind că firma spaniolă ″deține și/sau a creat softurile informatice, know-how-ul (patente, licențe), documentațiile etc, necesare funcționării echipamentelor și utilajelor deja livrate si montate″. Astfel, Duro Felguera se angaja să finalizeze centrala în decembrie 2025, dar nici acest termen nu a fost respectat. Duro Felguera anunțase încă din luna august că vrea să suspende lucrările, dar Romgaz nu a fost de acord.

 

 

×
Subiecte în articol: Romgaz centrala de la Iernut