x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Romgaz se integrează vertical

Romgaz se integrează vertical

17 Sep 2008   •   00:00

Romgaz vrea să construiască singur sau în consorţiu cu mai multe companii locale şi străine mai multe centrale termoelectrice care să utilizeze gazele naturale proprii, a declarat Francisc Toth, directorul general al companiei.



Romgaz vrea să construiască singur sau în consorţiu cu mai multe companii locale şi străine mai multe centrale termoelectrice care să utilizeze gazele naturale proprii, a declarat Francisc Toth, directorul general al companiei.

“Sîntem în demersuri cu companii străine pentru investiţii greenfield în termocentrale, pentru a valorifica superior gazele pe care le producem”, a spus Toth, la semnarea unui acord cu Agenţia pentru Comerţ şi Dezvoltare a Statelor Unite (USTDA) pentru un grant de peste un milion de dolari pentru derularea unor studii privind oportunitatea unui terminal de gaze naturale lichefiate (GNL) la Constanţa.

ELECTRICITATE. Unul dintre aceste proiecte este pentru o centrală la Fîntînele, pe locul unei termocentrale dezafectate, dar unde să se folosească infrastructura deja existentă. “Fîntînele se află lângă cel mai mare zăcămînt de gaze din România, Filitelnic. Elcen (Electrocentrale Bucureşti, aflată în subordinea Ministerului Economiei şi Finanţelor ­ n.r.) intenţionează să construiască acolo o termocentrală greenfield (de la zero ­ n.r.) de 300 MW. Noi am depus documentele de calificare”, a spus Toth. El a mai precizat în legătură cu această centrală că pe lîngă Elcen mai sînt interesate pentru aceasta şi companii private, care eventual să alcătuiască un consorţiu.

Un alt proiect este dezvoltat de Romgaz în zona Ardealului în nume propriu şi prevede constuirea unei centrale de 250-300 MW, dar care să fie în cogenerare. Toth nu a dezvăluit locaţia, dar a precizat că Romgaz se află în discuţii cu o companie străină pentru această investiţie, fără să o numească. Această companie ar trebui apoi să preia aburul industrial. În aceste termocentrale, Romgaz va investi minimum 35%, a afirmat Toth, citat de Newsin.

Totodată, Romgaz, companie care operează cel mai multe depozite de gaze din România, analizează posibilitatea construcţiei unor termocentrale cu puteri mici, de 10-20 MW, lângă o serie de zăcăminte cu rezerve mici de gaze şi pentru care nu este economic să se construiască conducte de tranport în sistemul de transport al gazelor. Dar s-ar putea produce energie electrică pînă ce zăcămintele respective s-ar depleta, iar aceasta va fi introdusă în sistemul energetic naţional.

“Consumul nostru anual de electricitate este de 100 MWh, pe care vrem să-l compensăm. Romgaz are puterea de a susţine aceste proiecte”, a adăugat Toth. El a adăugat că de doi ani Romgaz a reuşit să atenueze declinul natural al zăcămintelor de gaze prin noi descoperiri sau implementări de noi tehnologii şi că în acest an va menţine producţia la circa şase miliarde de metri cubi de gaze.

TERMINAL GNL. O dată cu acestea, Romgaz va realiza, împreună cu un ivestitor strategic un terminal de gaz natural lichefiat la Constanţa. Banii oferiţi de Agenţia pentru Comerţ şi Dezvoltare a Statelor Unite vor fi utilizaţi pentru realizarea unui studiu de fezabilitate asupra terminaului. Acesta va fi gata în 2010, după care va urma construcţia propriu-zisă, ce va dura 5-6 ani. “Capacitatea acestuia va fi de 3-4 miliarde de metri cubi pe an şi va fi un terminal de gazeificare”, a spus Toth. Mai exact, gazele naturale lichefiate vor fi tranformate aici în gaz şi trimis în sistemul de tranport. Oficialii Romgaz au precizat că aceasta este o cantitate apropiată de cît importăm acum din Rusia, dar prezenţa terminalului va permite României diversificarea surselor de aprovizionare. Gaz natural lichefiat se poate importa din Qatar, Algeria, Nigeria, zona Caspică.

EXTINDERE. Totodată, compania de stat a deschis în luna iulie o sucursală în Slovacia, unde a început activităţi de prospecţiuni pentru descoperirea de zăcăminte. Romgaz a încheiat în acest an un acord cu compania Aurelian Oil and Gas pentru intrarea pe pieţele de gaze din Polonia şi Slovacia. “În Polonia încă sîntem în discuţii”, a mai spus Toth, iar sucursala de la Bratislava a fost deschisă deja. “În prezent, acolo au început lucrările de evaluare seismică. Lucrările de explorare urmează să înceapă undeva în 2009”, a precizat Toth.

×
Subiecte în articol: economic gaze romgaz toth