În perioada 16 august - 31 decembrie 2010, toţi cei 15.000 de salariaţi ai societăţii CFR Călători vor intra în şomaj tehnic, prin rotaţie.
"Am recurs la trecerea în şomaj tehnic a tuturor salariaţilor societăţii CFR Călători pentru a face economii în această perioadă de criză. Măsura va afecta întreg personalul, de sus în jos, pentru o perioadă totală de 60 de zile calendaristice. Perioada nu trebuie să fie legată, salariatul va rămâne acasă în funcţie de programările la care lucrăm acum (n.r. - ieri)", ne-au declarat surse din cadrul CFR Călători. Potrivit legii, salariaţii vor primi 75% din salariu de bază, iar compania nu va achita contribuţiile sociale.
"Nu ni s-a comunicat nimic oficial. Am auzit la televizor ceva despre şomajul tehnic pentru personalul societăţii CFR Călători. Aşteptăm să vedem ce mai urmează", ne-a declarat un şef de tren. Potrivit reprezentanţilor CFR Călători, măsura nu va afecta mersul trenurilor sau siguranţa circulaţiei. "Măsura se aplică într-o perioadă în care are loc o curbă descendentă din punct de vedere al volumului de călători. În lunile octombrie şi noiembrie volumul de călători este cu 25% mai mic faţă de media anuală, ajungând la 4 milioane de persoane lunar", ne-au declarat reprezentanţii CFR Călători. Pentru că o veste proastă nu vine niciodată singură, ceferiştii au mai aflat că Ministerul Transporturilor vrea să mai disponibilizeze până în septembrie încă 12.800 de salariaţi, din care 4.000 sunt de la CFR Călători. Reprezentanţii sindicatelor feroviare au spus că angajaţii din sector vor opri activitatea şi vor da statul în judecată dacă vor fi făcute noi disponibilizări.
Pentru acoperirea unor datorii ale societăţii CFR Călători către furnizorii de gaze şi energie electrică, Ministerul Transporturilor speră să obţină o suplimentare la prima rectificare bugetară, cu condiţia ca sumele astfel încasate de către E.ON Gaz să fie vărsate la buget ca dividende.
Din suma totală de 210,6 milioane lei, cerută de MTI, 143,9 milioane lei va fi virată exclusiv pentru achitarea obligaţiilor Companiei Naţionale Căi Ferate CFR către bugetul de stat, iar cu restul de 66,6 milioane lei vor fi plătite obligaţiile restante ale CFR către E.ON Moldova Furnizare.
Citește pe Antena3.ro