Rezervele valutare ale României au scăzut pentru a cincea lună consecutiv şi au ajuns la 25,121 miliarde de euro, faţă de 27,318 miliarde de euro, cât erau în octombrie 2008.
Scăderea din luna martie a fost de 796 milioane de euro şi s-a produs pe fondul ieşirilor de 4,315 miliarde de euro, care au depăşit intrările de 3,519 miliarde de euro. "Scăderea rezervelor la 31 martie 2009 faţă de 28 februarie 2009 a fost în mare parte rezultatul evoluţiei cursului euro faţă de dolarul american şi lira sterlină în perioada menţionată", se arată într-un comunicat al BNR.
Banca centrală a înregistrat în martie intrări de 3,519 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Ministerului Finanţelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene, venituri din administrarea rezervelor internaţionale, operaţiuni pe piaţa interbancară şi altele. Totuşi, intrările au fost depăşite de ieşiri, care au totalizat 4,315 miliarde de euro.
Este a cincea lună la rând de scădere a rezervelor valutare, după nivelul de vârf atins în octombrie 2008, de 27,318 miliarde de euro. În noiembrie, rezervele au coborât la 27,228 miliarde de euro, în decembrie - la 26,220 miliarde de euro, în ianuarie - la 26,009 miliarde de euro, iar în februarie - la 25,917 miliarde de euro.
Marţi, Consiliul de Administraţie al BNR a hotărât reducerea la zero a ratei RMO pentru pasivele în valută cu scadenţă reziduală peste doi ani. Măsura va reduce rezerva internaţională cu până într-un milion de euro, bani care vor intra în piaţa interbancară pentru creditare, potrivit lui Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR.
Citește pe Antena3.ro