x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Şerban Nicolae, despre eventuala naţionalizare a fondurilor private de pensii: Mi se pare cel puţin aberant

Şerban Nicolae, despre eventuala naţionalizare a fondurilor private de pensii: Mi se pare cel puţin aberant

12 Apr 2017   •   13:51
Şerban Nicolae, despre eventuala naţionalizare a fondurilor private de pensii: Mi se pare cel puţin aberant

Liderul senatorilor PSD Şerban Nicolae a declarat că o eventuală naţionalizare a fondurilor private de pensii ar fi "cel puţin aberantă" şi i-a recomandat preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu, să clarifice "rapid" aceste lucruri. 

"Mi se pare o inepţie şi încă una foarte periculoasă. Cred că domnul Negriţoiu ar trebui să iasă foarte rapid cu o declaraţie foarte fermă. Să clarifice aceste lucruri. Eu nu am auzit aşa ceva, nici la nivelul Guvernului, nici la nivelul Parlamentului. Mi se pare că este cel puţin aberant, absurd să se producă o asemenea acţiune de naţionalizare a pensiilor private, fiind vorba de pilonul II implementat încă de la începutul anilor 2000 în vremea guvernării Năstase. Ar fi total nefiresc", a afirmat Şerban Nicolae, miercuri, la Senat. 

El consideră că acea companie, care ar fi făcut anunţul, ar putea avea dificultăţi financiare şi recomandă autorităţilor publice să facă "toate clarificările necesare". 

"Eu cred că ceea ce s-a întâmplat, dacă este adevărat, în sensul că respectiva companie de asigurări, al cărui client sunt şi eu, a făcut un asemenea anunţ, este unul foarte periculos. Ar putea foarte bine să fie acea companie în dificultăţi financiare, să fie într-o situaţie de incapacitate de plată, să aibă ei dificultăţi de lichidităţi foarte mari şi să lanseze un asemenea zvon alarmist pe piaţă. Eu sper că cei care sunt, în primul rând, autorizaţi să facă declaraţii, Ministerul Finanţelor înţeleg că a dezminţit o asemenea absurditate, dar cei de la Autoritatea de Supraveghere Financiară care au, între altele, în portofoliu de atribuţii şi supravegherea fondurilor de pensii administrate privat să facă toate clarificările necesare în aşa fel încât populaţia să aibă informaţia corectă de la autorităţile publice, nu de la companii cu sau fără dificultăţi", a adăugat Şerban Nicolae. 

Senatorul PSD a precizat însă că nu a primit vreo înştiinţare pe această temă de la acel fond privat de pensii. 

"Eu nu am primit o asemenea înştiinţare, de aceea am spus că iau sub beneficiu de inventar şi informaţia că s-ar fi transmis asemenea notificări către clienţi. Poate nu mă încadrez în categoria de clienţi pe acest segment. Am o asigurare de viaţă care are şi opţiune de transformare în pensie. Lucrurile astea trebuie clarificate însă foarte rapid şi cred eu că o declaraţie mai fermă din partea domnului Negriţoiu s-ar impune, o declaraţie mai fermă din partea ministrului de Finanţe. Eu, la rândul meu, o să iau legătura cu domnul Teodorovici, preşedintele Comisiei de buget-finanţe, pentru a investiga dacă este cazul o asemenea situaţie", a punctat Şerban Nicolae. 

Liderul senatorilor PSD susţine că "o comunicare publică" este necesară pentru ca "populaţia să nu se panicheze". 

"E necesară o comunicare publică într-un timp cât mai scurt pentru ca populaţia să nu se panicheze, clienţii respectivei firme de asigurări să nu aibă emoţii cu banii aflaţi acolo şi să ne clarificăm dacă respectiva companie nu are ea însăşi probleme cu lichidităţile, de solvabilitate", a mai spus Şerban Nicolae. 

Întrebat dacă se impune o anchetă parlamentară, Şerban Nicolae a răspuns: "Deocamdată nu, pentru că nu mi-e foarte clar cât de reală, corectă e informaţia". 

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu, a declarat, marţi seară, la un eveniment pe tema perspectivelor economiei din acest an, că transformarea fondurilor de pensii din pilonul II nici măcar nu trebuie discutată. 

"În ceea ce priveşte pensiile private, vreau să spun că, din ce ştim noi, din contactele pe care le avem, problema transformării fondurilor de pensii din pilonul II nici nu cred că trebuie discutată, apropo de câteva semnale de alarmă care s-au dat", a spus Negriţoiu. 

El a făcut această declaraţie în contextul în care, marţi, fondul de pensii NN şi-a anunţat clienţii că în ultimele săptămâni au existat discuţii în spaţiul public privind o eventuală intenţie de naţionalizare a fondurilor private de pensii. AGERPRES

×