x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Şi Romgaz sponsorizează gala lui Bute.

Şi Romgaz sponsorizează gala lui Bute.

de Daniel Ionaşcu    |    02 Iun 2011   •   09:38

Romgaz acorda 410.000 de lei pentru organizarea meciului prin campionul mondial Lucian Bute isi va pune centura la bataie in data de 9 iulie 2011 la Romexpo.

Consiliul de administratie a luat aceasta decizie in data de 17 mai 2011, in urma cererii primite de la Federatia de Box. “Acceptand rolul pe care-l detine in raportul sau fata de asteptarile de ordin social, Romgaz isi asuma responsabilitatea sociala ca o initiativa corporativa liber aleasa, dincolo de obligatiile economice si legale, in scopul indeplinirii angajamentelor sociale pe termen lung ce contribuie la dezvoltarea comunitatii si imbunatatirea calitatii vietii.


In acest sens, compania detine o atitudine proactiva pentru sprijinirea actelor filantropice si sponsorizarea substantiala a unor domenii precum invatamant, cultura si sport. In urma cererii primite de la Federatia Romana de Box, Romgaz in cadrul sedintei Consiliului de Administratie din data de 17 mai 2011 a luat decizia de a sprijini sportul romanesc si a Federatia Romana de Box, in vederea promovarii imaginii Romgaz la nivel national si international', se arata in comunicatul companiei.

Compania mentioneaza ca a luat aceasta decizie deoarece incearca sa se extinda la nivel international iar meciul lui Bute este un bun prilej. “Dat fiind faptul ca este concentrata sa-si dezvolte activitatea in afara granitelor tarii, compania va acorda sprijin financiar in valoare de 410.000 lei pentru organizarea evenimentului pugilistic Gala de box pentru titlul mondial, versiunea IBF la categoria supermijlocie, a pugilistului roman Lucian Bute, un eveniment sportiv de talie internationala cu o audienta foarte mare, care va avea loc la Bucuresti pe data de 09 iulie 2011', precizeaza compania.

Reamintim, Hidroelectrica sprijina evemimentul cu 600.000 de lei, iar Jurnalul National a dezvaluit ca sI Transelectrica pompeaza 150.000 de lei.

Transgaz se mai gandeste pana saptamana viitoare

Si Transgaz este gata sa o faca, dupa ce a primit o solicitare din partea Federatiei de Box. Aceasta nu a cerut o suma anume iar decizia in Consiliul de Administratie se va lua in data de 9 iunie, cand va avea loc sI Adunarea Generala a Actionarilor (AGA), ne-a declarat Elisabeta Ghidiu, directorul Directiei Strategie si Management Corporativ din companie. Anterior, un cititor ne-a semnalat ca si Transgaz cotizeaza 400.000 de lei la sponsorizarea evenimentului. Ghidiu spune insa ca nu s-a luat o decizie in acest sens, dar ca bugetul total al Transgaz pentru astfel de actiuni de sponsorizare sI responsabilitate sociala este de 1,612 milioane de lei.

“Boierii economiei', numiti politic

Presedintele Traian Basescu critica la inceputul lunii trecute directorii companiilor de stat “precum Hidroelectrica sI Romgaz' care chiar daca fac profit, fac prea putin fata de potential. Basescu a numit atunci directorii companiilor de stat drept “boieri ai economiei'.

Jurnalul National a relatat in dese randuri despre numirile politice facute de ministrul Ion Ariton la conducerea companiilor din subordinea ministerului. Or, exact aceste ingerinte ale politicului in derulare activitatii companiilor a fost criticata atat de presedintele Basescu cat sI de Jeffrey Franks, seful misiunii FMI in Romania.

Ariton l-a numit la conducerea Transgaz pe Florin Cosma la doar o luna de la preluarea mandatului in fruntea ministerului. La inceputul lunii mai 2011 l-a schimbat pe Stelian Gal de la conducerea Transelectrica cu Horia Hahaianu. In cazul Romgaz, Ariton l-a instalat in consiliul de administratie al companiei chiar pe consilierul sau personal, Florin Staicu.

×
Subiecte în articol: transgaz romgaz Elena Udrea lucian bute