x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie SOLUȚIA pentru reducerea ratei la bancă. Ce spun specialiștii

SOLUȚIA pentru reducerea ratei la bancă. Ce spun specialiștii

de Redacția Jurnalul    |    05 Apr 2023   •   10:00
SOLUȚIA pentru reducerea ratei la bancă. Ce spun specialiștii

Ratele la bănci ale românilor au tot crescut în ultimul an. Ei caută acum soluții pentru a reuși să le plătească, în condițiile în care majorările salariale nu țin pasul cu inflația.

Creșterea puternică a IRCC îi face pe mulți să se gândească să treacă înapoi la indicele ROBOR, în speranța că vor achita mai puțin. 

ROBOR se situează la 6,85% iar IRCC a ajuns la 6%, astfel că indiferent care este indicele ales, ratele au explodat. 

Analiștii economici sunt de părere că trecerea la IRCC poate scădea rata însă nu prea mult. 

"Scădem rata, dar diferența nu mai este mare. A fost foarte mare diferența anul trecut, 500 lei versus 800 de lei, pentru că anul acesta a început să crească și IRCC, dar ROBOR a crescut consistent anul trecut și încă este sus, cu un punct procentual peste IRCC.

Dar a fost și cu cinci puncte procentuale diferență, adică cei care au trecut la IRCC anul trecut au economisit consistent din diferența dintre cei doi indici. 

Acum diferența nu mai este așa mare, doar de un punct procentual, însă se va menține. Cel puțin până la în septembrie știm că IRCC-ul va fi sub 6%. 

Este acum 5,98% de la 1 aprilie, iar de la 1 iulie până la 1 octombrie va fi 5,93%, în ușoară scădere", explică Irina Chițu, director finzoom.ro, la Antena 3 CNN.

Astcel că la o rată de 2.258 de lei pe ROBOR, dacă se face trecerea la IRCC, rata scade la 2.098 de lei, însă nu se mai poate face apoi trecerea la ROBOR.

"Să nu uităm cum se calculează cei doi indici. ROBOR este o ofertă, deci cu cât își oferă băncile între ele bani, cu ce dobândă, se fac sau nu se fac tranzacții în funcție de cum decide fiecare bancă.

Singura diferență este că se calculează cu întârziere IRCC. Deci IRCC-ul este o medie trimestrială, iar ROBOR-ul este o medie zilnică de cotații de dobânzi. 

De exemplu, de la 1 aprilie se aplică IRCC pe baza dobânzilor cu care s-au împrumutat băncile anul trecut în octombrie, noiembrie, decembrie. De aici este diferența.

Dar e clar că în momentul în care vor începe să scadă ofertele de dobândă între ele, adică cele care formează ROBOR, atunci vor și alege să se împrumute efectiv la aceste dobânzi mai mici băncile și vor forma IRCC-ul. Deci va scădea și IRCC", spune Irina Chiţu.

Dar în momentul în care decid să se împrumute efectiv, acele dobânzi intră în calculul IRCC. 

×
Subiecte în articol: rate banca