x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie SRI, asistat social: CNI repară Academia de Informaţii

SRI, asistat social: CNI repară Academia de Informaţii

de Cristian Anton    |    19 Dec 2016   •   13:35
SRI, asistat social: CNI repară Academia de Informaţii
Sursa foto:

Compania Naţională de Investiţii (CNI) reabilitează un corp de clădire al Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazu”, proiect pentru care a alocat până acum circa 3,5 milioane lei. În condiţiile în care CNI, aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a fost înfiinţată pentru programe de interes public, precum săli de sport, şcoli sau sisteme de canalizare, înseamnă că şi SRI a devenit un obiectiv social. Coincidenţă sau nu, CNI a tocmit pentru reabilitarea Academiei Naţionale de Informaţii chiar firma de casă a SRI.

CNI a încheiat pe 09.12.2016 Actul adiţional nr. 2 la contractul oferit pe 09.02.2016 firmei General Service Grup 98 SRL vizând lucrări suplimentare la proiectul de „Reabilitare şi modernizare Corp C29 Academia Naţională de Informaţii Mihai Viteazu- Otopeni, şos. Odăii nr. 20, jud. Ilfov”. Lucrările suplimentare costă 115.437,89 lei, fără TVA, bani care completează cheltuiala iniţială, despre care nu există însă prea multe informaţii. Asta pentru că CNI nu a făcut public anunţul de atribuire din februarie, singurele date în acest sens fiind oferite de anunţul de intenţie publicat pe 23.11.2015, prin care compania arăta că alocă 3.271.914 lei, fără TVA, pentru reabilitarea clădirii SRI. Coincidenţă sau nu, MDRAP a ales pentru aceste lucrări chiar firma de casă a serviciului de informaţii. General Service Grup 98 SRL Bucureşti a primit numai în ultimele luni trei contracte de la UM 0929 şi UM 0461, ambele ale SRI, pentru diverse lucrări de reparaţii a clădirilor. Cel mai important este cel atribuit pe 14.10.2016, având ca obiect reabilitarea hotelului Maramureş din staţiunea Olimp, în valoare de 20.867.596,09 lei, fără TVA.

Afacere de familie cu lipici la bani publici

General Service Grup 98 SRL nu se află la primele experienţe cu bani publici. Firma favorită a SRI a primit în ultimii ani aproape 60 de contracte de la stat, cu o valoare totală de 46,7 milioane de euro. Cele mai importante au fost cele primite de la Consiliul Judeţean Ilfov (11,4 milioane de euro pentru reabilitarea spitalului judeţean), Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” (6,5 milioane euro), Registrul Auto Român (4,2 milioane euro), Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol (3,3 milioane euro) etc. Printre clienţi s-au mai aflat ANL, Teatrul Bulandra, Universitatea de Arte Bucureşti, numeroase şcoli şi grădiniţe din Capitală, Poşta Română, Metrorex, CFR, Transelectrica etc. General Service Grup 98 SRL este deţinută de Constantin Matei, un onorabil domn în vârstă de 88 de ani, dar afacerea este condusă de fiul acestuia, Victor Matei. Firma a înregistrat în 2015 o cifră de afaceri de 44.019.908 lei şi un profit net de 6.390.290 lei, cu 74 de angajaţi.

CNI a fost înfiinţată în 2001 şi are ca acţionari companiile de stat Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, CFR Marfă SA, Aeroporturi Bucureşti SA, Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa şi Administraţia Porturilor Dunării Maritime SA Galaţi, din banii cărora se realizează, practic, proiectele sociale ale instituţiei.

Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazu” este reabilitată din banii pe care CNI îi alocă, de regulă, unor obiective sociale, în sprijinul comunităţilor locale. Asta în condiţiile în care SRI beneficiază de bugete cât se poate de generoase, mereu în creştere: 1,1 miliarde lei în 2014, 1,5 miliarde lei în 2015 şi 1,8 miliarde lei în 2016.

×