Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Marcarea a 25 de ani de la intrarea în funcțiune a Centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă este un prilej pentru a scoate la lumină documente puțin cunoscute din dosarul energeticii românești dintr-o perioadă de mare tensiune a Războiului Rece, în care Nicolae Ceaușescu a jucat cu mare iscusință pe cartea americană pentru a ieși din „cleștele rusesc”. Primit cu mari onoruri la Casa Albă, Ceaușescu a obținut de la președintele Carter nu doar sprijin politic, ci și un puternic suport financiar alăturat accesului discret la licențe necesare pentru dezvoltarea industrială a României.
Onoruri prezidențiale, discursuri, flori, fanfare. Prezența lui Klaus Iohannis la Cernavodă a subliniat importanța filierei nucleare într-un moment de criză globală pe piața energiei. Președintele nu a putut ignora temelia solidă pe care se bazează acum reluarea proiectelor de dezvoltare a centralei nuclearo-electrice prin colaborarea cu companiile americane și canadiene, menționând că „acum jumătate de secol, România începea să scrie istorie în cercetarea din domeniul energiei nucleare la nivel european”. Iohannis a ignorat însă în alocuțiunea lui faptul că economia românească a fost capabilă să realizeze în uzinele din țară majoritatea utilajelor pentru sectorul energetic. Cum a intrat România în clubul select al producătorilor de energie nucleară și al furnizorilor de echipamente complexe, de mare tehnicitate, necesare grupurilor atomoelectrice?
Discuțiile eșuate cu rușii
Ioan Avram, fost ministru al Construcțiilor de mașini și apoi al Energiei în perioada Ceaușescu, a fost implicat direct, timp de mai bine de 20 de ani, în programele de dezvoltare industrială a României. În lucrarea autobiografică „Mărturisiri. O viață trăită în industrie”, Ioan Avram prezintă, sub forma unui amplu interviu acordat distinsului ziarist și diplomat Neagu Udroiu, și momentele-cheie ale epopeei nucleare.
„Pentru prima dată, când am pus noi problema nucleară, era pe la sfârșitul anilor ‘60. A fost mai mult o discuție de tatonare, deși în programul nostru pe termen lung, nuclearul se impunea în balanța de energie. Atunci au fost doar discuții exploratorii, pentru că noi făceam parte din blocul CAER, iar ideea era să existe un monopol al țărilor CAER pe echipamente nucleare. Noi planificaserăm să construim două grupuri de 440 MW, numai că a venit cutremurul din 1977 și atunci s-a văzut dezastrul din România. Academicianul Horia Hulubei a avut o primă răbufnire foarte dură, atunci când se punea problema nuclearului, și noi toți ne-am aliniat spuselor lui. A zis așa: «Atenție mare, copii! Dacă nu asigurați bine centrala nucleară, la un seism mai mare de 7 grade Richter, se poate întâmpla o mare nenorocire!»
Atunci am început să negociem treaba asta cu rușii. Eu am fost la Moscova să negociez cu ei ca să ne dea anvelopa reactorului nuclear și să facem tot sistemul mai sigur în România, dar am fost tratați cu refuz. Au zis: «Dacă vreți anvelopă, să v-o faceți singuri!»
Citește pe Antena3.ro
La acest răspuns ne-am spus că nu e cazul să intrăm într-o asemenea aventură, iar treaba asta ne-a amânat vreo doi ani”, precizează ministrul.
Filiera americană
România începuse deja tatonările pentru a obține accesul la tehnologiile din Statele Unite pentru a demara propriul program nuclear în energetică. În 26 iunie 1976, încă înainte de „niet-ul” Moscovei evocat de ministrul Avram, Nicolae Ceaușescu îi spunea lui Milton Rosenthal, președintele Consiliului de Administrație al companiei „Engelhard Minerals and Chemicals”, la primirea la care asista și ambasadorul SUA la București, conform stenogramei convorbirii, acum desecretizate: „Administrația ne-a promis că nu va pune obstacole în obținerea unor tehnologii nucleare - în domeniul energiei, nu militare. A promis chiar că va sprijini puțin această acțiune.”
Referirea făcută de Nicolae Ceaușescu la colaborarea cu SUA în acest domeniu este cronologic prima cuprinsă în seria de documente publicate în monumentala lucrare „România. Supraviețuire și afirmare prin diplomație în anii Războiului Rece”, coordonată de ambasadorul Nicolae Ecobescu, apărută în Editura Fundației Europene Titulescu. În volumele „Trei decenii de relații româno-americane 1955-1985”, găsim apoi numeroase informații oficiale ale debutului conlucrării cu Statele Unite, până la finalizarea licențelor și a finanțării investiției de la Cernavodă.
Lupta pentru licențe interzise pentru Est
În 10 aprilie 1978, la București, Ceaușescu îi primea pe nr. 1 și nr. 2 ai Agenției pentru Energia Atomică a Canadei (AELC). Ross Campbell și James Donelly, șefii Agenției, urmau să comunice peste câteva luni, în raportul anual prezentat la 29 iunie ministrului canadian al Energiei, încheierea negocierilor cu ROMENERGO - compania românească de profil, pentru asigurarea de licențe pentru energetica nucleară. Problema transferului tehnologic se rezolvase deci. În acest interval de timp avusese loc un eveniment decisiv în relațiile româno-americane - vizita de stat în SUA a lui Nicolae și Elena Ceaușescu și convorbirile de la Casa Albă dintre președintele Jimmy Carter și președintele României. În stenograma continuării convorbirilor oficiale româno-americane din 13 aprilie, Ceaușescu îi spune lui Carter: „Aș dori să mă refer la o problemă de ordin bilateral, și anume cea legată de un sistem mai bun și mai simplificat cu privire la acordarea licențelor pentru diferite tehnologii (...). Problema de principiu privește și problemele electronicii, privește și problemele energiei nucleare în scopuri pașnice”. Ceaușescu este asigurat de Casa Albă că vor fi grăbite procedeele și „se vor elimina aceste necazuri”. Americanii s-au ținut de cuvânt. După un an, stenograma convorbirii de la București, din 6 aprilie 1979, dintre Ceaușescu și Juanita Kreps, ministrul Comerțului din SUA, menționează că s-au dat 38 de licențe, partea americană spunând că „încercăm să facem totul pentru a accelera procesul”.
La Chattanooga, românii au rămas ca la dentist
În programul vizitei în Statele Unite efectuate de liderul din România în perioada 12-17 aprilie 1978, fusese introdus ca punct distinct și centrul nuclear din Tennessee, unde la Chattanooga se dezvoltase o puternică bază de fabricație a reactoarelor pentru centrale, cât și grupurile energetice în funcțiune. Ministrul Ioan Avram, membru al delegației oficiale, povestește impresia puternică produsă de centrala de la Chattanooga: „Aveau zece reactoare în fabricație de 1.000 MW fiecare. Când am văzut corpul reactoarelor astea, ca soldații, puși pe tehnologia de montaj de la simplu la final, ne-am uitat ca la un film. Ceva de neînchipuit. L-a impresionat și pe Ceaușescu; când a văzut ne-a zis: «Ce fac ei și ce ne propunem noi! Nu se poate face numai cu vorba. Trebuie să facem și cu fapta»!”
Soluția americană: ce nu putem noi da, luați pe filiera din Canada!
Carter era inginer nuclearist, fusese angajat la prima centrală nucleară americană de 50 MW, după care fusese inginer pe un submarin nuclear. Pentru a-i ajuta pe români să demareze programul nuclear ambițios, scos de sub tutela rusească, președintele american, înțelegând rapid filiera dorită de specialiștii de la București - uraniu și apă grea -, a dat un sfat plin de diplomație și pragmatism. Filiala americană din Canada a companiei General Electric era cheia. Filiala canadiană a gigantului industrial american le-a deschis ușa, sub impulsul Casei Albe, spre CANDU. Planetele se aranjau pentru România sub bagheta administrației Carter! Plin de mulțumire pentru rezultatul vizitei în SUA, Ceaușescu îi confirmă lui David Rockefeller, președintele băncii „Chase Manhattan”, cu câteva ore înainte de decolarea spre țară, că se semna „un acord pentru producerea unor utilaje grele pentru centralele atomo-electrice”.
Platforma IMGB - o performanță europeană, acum demolată
Veniți acasă cu un portofoliu de licențe și promisiuni de finanțare certe, se trece la fapte. Atunci s-a impus realizarea unei noi platforme industriale constructoare de mașini grele în Berceni - București-IMGB. Această platformă industrială a reprezentat o performanță europeană în domeniul industriei constructoare de mașini, pentru că însuma cele mai noi tehnologii din Europa pentru centralele clasice și din America și Canada, pentru centralele nucleare. Acum, bijuteria din Berceni a fost în mare parte demolată după o îndelungată agonie! Aceasta este partea tristă a poveștii care i-au făcut inimă rea ministrului Ioan Avram, plecat dintre noi anul trecut.
„Diplomația ursului” susține ambițiile românilor
Având rezerve de uraniu și construind în concepție proprie fabrica de apă grea de la Turnu Severin, România avea ambiții mari. Baza tehnologică exista, licențele, de asemenea; se implementa licența de la General Electric Ansaldo pentru turbinele de 700 MW și reactorul nuclear din Canada. Centrala de la Cernavodă era proiectată pe filiera uraniu - apă grea, cu un grad ridicat de siguranță în exploatare, asigurat de anvelopă. În 5 octombrie 1979, la un an și jumătate de la fructuoasa vizită din Statele Unite, în România vine în vizită un mare șef al grupului General Electric. Era Jack S.Parker, președintele adjunct al Consiliului de Administrație al companiei General Electric, care a stat la noi o săptămână, timp în care au fost incluse și partide de vânătoare, Parker fiind și un vânător pasionat. Stenograma discuției cu Ceaușescu, și el mare vânător, este spumoasă. Parker, mulțumit că împușcase un cerb de 205 kilograme, îi spune celuilalt vânător că îl va sprijini în intenția de a aduce în România câțiva urși cafenii din Alaska. „Să facem o încrucișare cu urșii noștri”, precizează Ceaușescu. Trecând la „oile noastre”, Ceaușescu spune „Știu că se duc tratative în privința grupurilor electrice, în turbine. Noi am dori să facem o înțelegere mai lungă. Avem de gând să construim cel puțin zece grupuri”.
„Din cele zece grupuri programate în ambițiosul program de energetică nucleară, s-au realizat doar două. În 1981, în discuția dintre Nicolae Ceaușescu și delegația Comitetului pentru Serviciile Armatei al Camerei Reprezentanților a Congresului SUA, stenograma reține aprecierea făcută de șeful statului român care menționează: „Am realizat o colaborare mai bună cu General Electric. Sigur, ea se referă la livrarea a două generatoare pentru centralele atomice pe care România le va realiza, dar în perspectivă această colaborare va continua pentru că avem în vedere să realizăm circa zece centrale electrice până în 1990-1992 și să mergem până la 15 centrale în continuare”.
În institutele de proiectare exista în finalul anului 1989 documentația pentru încă trei grupuri la Cernavodă, pentru care se începuseră și lucrări de construcție abandonate în anii următori. Ceaușescu gândea că se vor construi încă cinci grupuri, în două centrale atomo-electrice amplasate pe Someș, două pe Olt, în apropiere de Făgăraș, și un grup pe Mureș. Proiectele cu studiile de fezabilitate există prin arhive...
La trecutu-ți mare, viitor mai mic
Programul nuclear românesc a tot fost reanalizat și „subțiat” după 1990. La Cernavodă lucrările la cele trei grupuri aflate în șantier au fost puse în conservare după ce grupurile 1 și 2 au intrat în funcțiune, abia în 1996 . Pentru grupurile 3 și 4, proiectate tot cu tehnologie CANDU, s-a căutat formula de continuare a lucrărilor, cele mai avansate fiind tratativele cuprinse într-un memorandum cu China, acum abandonat. Despre grupul 5 nu se mai vorbește. Proiectul pentru dezvoltarea capacităților de la grupurile 3 și 4 sunt reluate cu partea americană, încheindu-se un acord guvernamental în acest sens. De asemenea, a fost lansat și programul de retehnologizare a grupurilor 1 și 2 în parteneriat cu CANDU.
Președintele Iohannis a menționat în alocuțiunea de la Cernavodă „necesitatea realizării Acordului interguvernamental dintre România și Statele Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-electrice”.
Desigur, întrebarea principală este când se va finaliza acest acord care include și modalități de finanțare. Un comunicat de presă din 30 iulie 2021, difuzat după vizita delegației Departamentului pentru energie al SUA la CNE Cernavodă, precizează că „pe baza experienței internaționale în construcția de noi centrale se estimează că Unitatea 3 va intra în exploatare comercială în anul 2030, iar Unitatea 4, în anul 2031”. Să ne vedem sănătoși peste zece ani!
