x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Statul va lichida o serie de găuri negre în acest an şi va privatiza altele

Statul va lichida o serie de găuri negre în acest an şi va privatiza altele

19 Ian 2011   •   20:26

Intenţiile instituţiei condusă de Ion Ariton au ieşit la iveală în proiectul de buget al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), aflat în “parohia” ministerului.

Potrivit documentului, OPSPI a bugetat 900.000 de lei cheltuieli pentru “costuri implicate de dizolvarea voluntară şi lichidarea societăţilor comerciale”.

“Situaţia economică precară a unor operatori economici din portofoliul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de afaceri – Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (BRML CERT S.A. Bucureşti, IPIU CONSULTING ENGINEERING S.A., Societatea Comercială PETROTRANS S.A., Societatea Comercială MINIERA BANAT S.A., Societatea Comercială MOLDOMIN S.A., Societatea Comercială REMIN S.A, s.a.) justifică luarea măsurii de dizolvare şi lichidare a acestora, şi pe cale de consecinţă, angajarea de astfel de cheltuieli de către Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie”, se arată în nota de fundamentare a bugetului.

În vara anului trecut, ministrul de atunci, Adriean Videanu, anunţa că autorităţile doresc să privatizeze în 2010 Avioane Craiova, IOR, Şantierul Naval Mangalia şi societăţile miniere Cuprumin şi Moldomin.

Între timp se pare că autorităţile au renunţat la privatizarea Moldomin, dar nu şi la cea a Cuprumin, care este trecută tot în document la capitolul unde se detaliază veniturile din privatizare.

Moldomin a fost scoasă la privatizare în 2007, iar acum este practic în lichidare. Societatea avea anul trecut datorii la buget de 206 milioane de lei şi are probleme de mediu cu iazul de decantare Tăuşani ? Boşneag. În 2009, din cauza vântului puternic, s-a produs antrenarea particulelor de steril minier, care au ajuns în zona localităţii Moldova Nouă, dar şi a la Vinci şi Pozezeno din Serbia.

Încă o privatizare la Cuprumin

Decizia de privatizare a Cuprumin vine după ce compania de stat a preluat de la EnergoMineral activitatea de exploatare de la Abrud în 2009. Activitatea fusese privatizată în trecut, dar investitorii au denunţat contractul în vara lui 2009 ca urmare a scăderii preţurilor la cupru pe bursele mondiale. În final, statul a ajuns să se judece cu foştii investitori care se angajaseră în 2007 să pompeze 150 de milioane de euro. Dubiile planează asupra companiei din cauza apelor cu metale grele din iazul de decantare Valea Şeşii, care este “fabrică naturală de acid sulfuric”. OPSI estimează că va primi 7 milioane de euro din privatizarea Cuprumin şI ISCIR-CERT.

Situaţie neclară la Petrotrans

Petrotrans e trecută şi ea în document la lichidare dar compania este în faliment de mai mulţi ani. Între timp reţeaua de conducte prin care se transportau benzină şi motorină zace fără întreţinere din 2007. Până la coacerea unui plan pentru revitalizare, încep hoţii să o lichideze şi nu judiciar.

Anul trecut presa relata de furturi ale conductelor Petrotrans, în special în judeţul Constanţa. “Replica de Constanţa” scria în 27 iulie că furturile au produs o pagubă de 2 miliarde de lei vechi, sau 200.000 de lei.

×