x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

25 Aug 2010   •   00:00

25 august 2010

INDUSTRIA A CRESCUT ÎN IUNIE
România se plasează pe locul al treilea în Uniunea Europeană (UE) în funcţie de ritmul de creştere al comenzilor noi pentru industrie din luna iunie, de 5,5%, comparativ cu mai. La nivelul blocului comunitar, indicatorul a avansat cu 2,4%, potrivit Eurostat. România a avut în luna mai un avans lunar al comenzilor noi pentru industrie de 2%. Dintre cele 20 de state pentru care Eurostat a prezentat date, 16 au consemnat creşteri ale comenzilor noi pentru industrie în iunie, comparativ cu mai, celelalte ţări înregistrând scăderi.

AVERTISMENTUL LUI STIGLITZ
Economia europeană riscă să cadă din nou în recesiune din cauza măsurilor de austeritate bugetară luate de guvernele ce-lor mai multe dintre ţări, a declarat laureatul Nobel Joseph Stiglitz, citat de Bloomberg. "Pentru că atât de mulţi se concentrează în Europa pe cifra artificială de 3%, care nu este susţinută de nici o realitate, Europa riscă să aibă o recesiune dublă", a avertizat economistul la postul de radio irlandez RTE. Stiglitz nu este de acord ca investiţiile cu efecte multiplicatoare în economie să fie tăiate doar ca deficitul să arate bine. Economistul a spus că în acest mod ne pregătim singuri o criză mai îndelungată şi cu creşteri economice slabe. (Daniel Ionaşcu)

×
Subiecte în articol: economic