x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Studiu BERD - Sistemul ipotecar din România este eficient

Studiu BERD - Sistemul ipotecar din România este eficient

de Daniela Ivan    |    19 Feb 2008   •   00:00

15:18 Sistemul ipotecar din România este caracterizat ca eficient, din punctul de vedere al simplităţii procedurilor, costurilor, siguranţei şi adecvării la cerinţele pieţei., conform raportul privind "Instituţia ipotecii în economiile în tranziţie”, dat publicităţii de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Acesta analizează cadrul legal şi piaţa ipotecară în 17 ţări din centrul şi estul Europei, printre care şi România. Deloitte România şi Reff şi Asociaţii SCA, societatea de avocaţi afiliată Deloitte România, au contribuit la redactarea raportului pentru ţara noastră.



Sistemul ipotecar din România este caracterizat ca eficient, din punctul de vedere al simplităţii procedurilor, costurilor, siguranţei şi adecvării la cerinţele pieţei., conform raportul privind "Instituţia ipotecii în economiile în tranziţie”, dat publicităţii de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Acesta analizează cadrul legal şi piaţa ipotecară în 17 ţări din centrul şi estul Europei, printre care şi România. Deloitte România şi Reff şi Asociaţii SCA, societatea de avocaţi afiliată Deloitte România, au contribuit la redactarea raportului pentru ţara noastră.

"Rămâne de văzut dacă nivelul de creştere a pieţei ipotecare din România îşi va menţine ritmul alert avut până acum. O altă întrebare care se pune este dacă România e o piaţă suficient de matură pentru a avea loc şi primele emisiuni de instrumente financiare securitizate", a declarat Andrei Burz Pinzaru, Senior Manager Reff & Asociaţii, societatea de avocaţi afiliată Deloitte România. El a mai precizat că în România există de aproximativ 2 ani un cadru legal şi de reglementare cu privire la securitizarea creanţelor ipotecare şi respectiv obligaţiunile ipotecare. Cu toate acestea nu au avut loc, până în prezent, astfel de tranzacţii. În ţările din regiune au avut loc un număr de operaţiuni de securitizare în 2006 şi 2007. Pentru o piaţă cu un ritm de creştere atât de alert ca cel avut de România în ultimii ani, beneficiile utilizării instrumentelor pieţei de capital ar putea fi substanţiale, vizând o mai bună gestionare a costurilor de refinanţare, a cerinţelor de adecvare a capitalului pentru instituţiile de credit şi cu un potenţial impact pozitiv asupra costurilor de creditare în beneficiul împrumutaţilor. În aceste condiţii, şi pe de alta parte în considerarea evoluţiilor îngrijorătoare de pe pieţele internaţionale, rămâne de văzut dacă anul 2008 va aduce şi prima operaţiune de securitizare a activelor bancare româneşti

Printre aspectele negative ale pieţei româneşti, raportul menţionează imposibilitatea consultării on-line a cărţilor funciare precum şi faptul că există încă imobile neînregistrate în sistemul de publicitate imobiliară. De asemenea, sunt subliniate unele neclarităţi ale cadrului legislativ, de exemplu cu privire la necesitatea reînnoirii înscrierii ipotecii în cartea funciară, cerinţele referitoare la descrierea obligaţiilor garantate, implicarea obligatorie a instanţelor în procedura de executare silită. Între ţările din regiune, Croaţia, Estonia, Lituania, Slovacia, Slovenia şi Ucraina au obţinut în general calificative foarte bune cu privire la cadrul de reglementare al sistemului ipotecar.

×
Subiecte în articol: economic romania