x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie SUA îşi naţionalizează parţial sistemul bancar

SUA îşi naţionalizează parţial sistemul bancar

de Diana Rucinschi    |    14 Oct 2008   •   00:00

Guvernul american va injecta direct 250 de miliarde de dolari în sistemul bancar american, a anunţat azi preşedintele american, George W. Bush. Circa jumătate din aceşti bani vor ajunge la nouă bănci americane de top. "Eforturile sunt în beneficiul poporului american, pentru că vor aduce stabilizarea sistemului financiar şi însănătoşirea economiei."



Guvernul american va injecta direct 250 de miliarde de dolari în sistemul bancar american, a anunţat azi preşedintele american, George W. Bush. Circa jumătate din aceşti bani vor ajunge la nouă bănci americane de top. "Eforturile sunt în beneficiul poporului american, pentru că vor aduce stabilizarea sistemului financiar şi însănătoşirea economiei." În acest sens, trezoreria va cumpăra acţiuni preferenţiale în valoare de câte 25 de miliarde de dolari la Bank of America (incluzând şi instituţia recent absorbită, şi Merril Lynch), J.P. Morgan şi Citigroup, între 20 şi 25 de miliarde la Wells Fargo, câte 10 miliarde la Goldman şi Morgan Stanley, 3 miliarde la Bank of New York Mellon şi circa 2 miliarde la State Street. Nu toate băncile vizate au fost încântate de intervenţia statului, fiind nevoie de o întâlnire cu secretarul trezoreriei, Henry Paulson, pentru a-i convinge pe recalcitranţi. De altfel, intervenţia statului va aduce şi o serie de restricţii: astfel, top managementul băncilor nu va mai putea să-şi insereze clauze contractuale prin care să primească prime fabuloase în caz de reziliere a contractului. În rest, acţiunile nu sunt purtătoare de drepturi de vot, ele aduc un divident anual de 5%, care poate ajunge la 9% după cinci ani. Investind în mai mule bănci în acelaşi timp, guvernul doreşte să evite posibilul stigmat aplicat asupra unei singure firme care ar primi sprijinul statului. De asemenea, autoritatea federală pentru garantarea depozitelor (FDIC) a anunţat că va garanta temporar, în schimbul unei taxe anumite, creanţe mai vulnerabile emise de către bănci. Alte elemente ale planului de salvare american includ: ridicarea plafonului de asigurare a depozitelor pentru anumite conturi, cum ar fi cele utilizate de IMM-uri, garantarea unor anumite tipuri de împrumuturi bancare. Conceput în comun de către Trezorerie, Rezervele Federale şi Organismul de Garantare a Depozitelor, acest plan este menit să reinstraureze încredere între bănci, dar şi între clienţi şi bănci, şi să implusioneze fluxurile financiare.

×
Subiecte în articol: economic