x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie SUA şi UE lucrează pentru "zero taxe, zero bariere şi zero subvenţii"

SUA şi UE lucrează pentru "zero taxe, zero bariere şi zero subvenţii"

26 Iul 2018   •   12:33
SUA şi UE lucrează pentru "zero taxe, zero bariere şi zero subvenţii"

Donald Trump şi oficialii Uniunii Europene au făcut un pas în spate în războiul comercial, miercuri, fiind hotărâţi să ajungă la o înţelegere pentru zero taxe, zero bariere şi zero subvenţii, în cadrul unei întâlniri la Casa Albă, potrivit The Guardian.

“Este o zi mare, foarte mare”, a spus preşedintele SUA, în grădina de trandafiri de la Casa Albă, fiind alături de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

“Am convenit astăzi ca, înainte de toate, să acţionăm pentru zero taxe, zero bariere şi zero subvenţii pentru mărfurile industriale non-auto.”, a spus Donald Trump, în aplauzele mai multor membri din Cameră şi Senat.

Ambele părţi  au fost de acord că nu va exista nicio escaladare a disputei şi nici nu vor fi impuse noi tarife. Trump şi Juncker au spus, de asemenea, că vor “rezolva” problema tarifelor de oţel şi aluminiu impuse de SUA, tarife care au început şi disputa.

În urma discuţiilor, SUA şi UE au hotărât ca Uniunea Europeană să importe mai mult gaz lichefiat din SUA. “Am ajuns la un acord. Am identificat mai multe domenii în care putem lucra împreună. Vom lucra pentru obiectivul de zero tarife pentru produsele industriale. UE va construi mai multe terminale pentru importul de gaze naturale lichefiate din SUA”, a spus Jean Claude-Juncker.

SUA şi UE au cea mai dezvoltată relaţie economică din lume, cu un nivel al schimburilor comerciale de un trilion de dolari.  

×