A fost verificat stadiul realizării lucrărilor de reparații pe conductele de transport, pregătirea instalațiilor tehnologice pentru funcționare și dotarea cu materiale și echipamente pentru intervenție. De asemenea, au fost verificate centralele termice și instalațiilor de încălzire, sistemele SCADA și de automatizare, situația parcului auto etc, potrivit directorului general al companiei Transgaz, Ion Sterian. „Am încheiat toate activitățile și au fost stabilite, de asemenea, acțiuni concrete pentru continuarea punerii în siguranță a zonelor cu risc în exploatare”, a declarat pentru cotidianul Jurnalul, directorul general al Transgaz. Sistemul Național de Transport al gazelor naturale administrat de Transgaz are o lungime de 14.500 km. El este cel mai mare din Europa de Sud - Est și din Balcani, iar din Europa este al patrulea ca lungime.