Uniunea Europeană şi-a propus o creştere a eficienţei energetice de 32,5% până în anul 2030, iar România urmează să preia în legislaţia naţională această prevedere în viitoarele luni. Totodată, pentru sursele regenerabile, la nivel european există o ţintă de 32% pentru 2030, cu posibilitatea revizuirii în anul 2023.
Consumul de energie în clădiri reprezintă 40% din consumul de energie în total în Europa şi 45% în România. Potrivit statisticilor, decorul clădirilor este responsabil pentru o treime din emisiile de dioxid de carbon, iar 75% din clădirile din Uniunea Europeană sunt ineficiente energetic.
Turbinele eoliene vor împânzi Europa
În acest an a fost aprobată Directiva Europeană privind Performanţa Energetică a Clădirilor, care a fost publicată în iulie în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar statele membre au la dispoziţie 20 de luni pentru a o prelua în legislaţiile naţionale. Potrivit lui Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), ţintele României pentru anul 2020, atât pentru eficienţă energetică (20% - n.r.), cât şi pentru resurse regenerabile, de 24%, au fost deja depăşite, conform statisticii Eurostat. “Aşteptăm publicarea în Jurnalul Oficial a tuturor directivelor din acest pachet legislativ de energie şi schimbări climatice, după care urmează transpunerea lor. În perioada preşedinţiei austriece ar trebui să fie finalizate şi discuţiile pe tema directivei privind piaţa de energie, dar, dacă acestea nu sunt finalizate, avem şansa să continuăm şi să finalizăm aceste discuţii în timpul preşedinţiei României", a declarat Nagy-Bege în cadrul unei conferinţe de presă.
Peste 30% din producţia de energie electrică a Europei va fi susţinută de turbinele eoliene în anul 2040, a declarat ieri preşedintele Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA), Fatih Birol, la conferinţa Wind Conference 2018.