Un al treilea război al gazelor în acest an este inevitabil, scrie cotidianul rus Kommersant, potrivit Hotnews. Publicaţia citează experţi care atrag atenţia asupra acutizării conflictului dintre Rusia şi Ucraina, în condiţiile în care Moscova continuă să refuze să finanţeze operaţiunile de pompare a gazelor în depozitele ucrainene, iar Kievul refuză să discute orice concesie. Astfel, Gazprom ar putea deveni ostaticul unei situaţii aparent fără ieşire, ceea ce va duce la un nou "scurtcircuit" în procesul de livrare a gazelor.
Ucraina trebuie să pompeze în rezervoarele sale subterane circa 19,5 miliarde metri cubi de gaze, în valoare de peste 4 miliarde de dolari. "Dacă Ucraina are bani, e foarte bine, dar mai avem unele îndoieli privind capacitatea de plată a ţării", declara, săptămâna trecută, preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, invitând UE să sprijine financiar Ucraina.
La rândul lui, premierul Vladimir Putin a declarat că Rusia s-a adresat deja Comisiei Europene cu propunerea de a finanţa în comun operaţiunea de stocare a gazelor în rezervoarele Ucrainei. "Ni s-a răspuns că pentru Ucraina nu sunt bani", a spus Putin.
Premierul a adăugat că s-a discutat cu autorităţile de la Kiev problema plăţii transportului de gaze în reţeaua ucraineană, în contul taxelor de tranzit din următorii cinci ani. "O schemă care presupune riscuri uriaşe legate de apropiatele alegeri prezidenţiale şi de o posibilă reorganizare a structurii reţelei de gazoducte a Ucrainei", a opinat el.
RISC ZILNIC
Directorul East European Gas Analysis, Mihail Korchemkin, estimează că tot Gazprom va trebui, până la urmă, să rezolve această problemă, pentru că, potrivit contractelor cu partenerii europeni, compania rusă este cea care răspunde de livrări. "Există o singură ieşire logică transportul de gaze şi pomparea lor în rezervoarele ucrainene sub monitorizarea strictă a UE, iar toate serviciile oferite de partea ucraineană să fie achitate la tarife europene", propune expertul. Gromadin atrage însă atenţia că, din moment ce părţile continuă să se contrazică, "cea mai probabilă evoluţie este un al treilea război al gazelor". De aceeaşi părere este directorul Fondului pentru Securitate Energetică Naţională, Konstantin Simonov. "Dacă până acum era posibil un singur conflict al gazelor pe an, acum ele au devenit posibile la fiecare dată de 7, când Ucraina trebuie să achite notele de plată. Deşi, dacă mă gândesc mai bine, în fiecare zi există eventualitatea unui astfel de conflict", spune expertul.
Citește pe Antena3.ro