x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ungaria îşi lungeşte autostrăzile, noi amânările

Ungaria îşi lungeşte autostrăzile, noi amânările

de Cristian Anton    |    01 Iun 2018   •   17:51
Ungaria îşi lungeşte autostrăzile, noi amânările

Comisia Europeană (CE) a anunţat joi că 265 de milioane de euro din Fondul de coeziune sunt investiţi în construirea unei noi secţiuni a autostrăzii M4, care va permite efectuarea călătoriei de la Budapesta la graniţa României în mai puţin de două ore şi 40 de minute. Între timp, la noi se amână proiectele din cauza contestaţiilor, iar puţinele loturi de autostrăzi finalizate nu pot fi deschise pentru că sunt pur şi simplu prost construite.

CE susţine că, prin legarea celor două state membre, Ungaria şi România, acest nou proiect al politicii de coeziune va sprijini economiile locale şi regionale şi va promova turismul. “Ungurii şi românii vor fi primii beneficiari ai proiectului, având o legătură mai rapidă şi mai sigură de la Budapesta la Bucureşti. Dar în ultimă instanţă toţi europenii şi economia europeană ca întreg vor beneficia de pe urma unei conectivităţi mai bune în regiune şi de efectele ei pozitive asupra comerţului, turismului şi creşterii economice”, a declarat comisarul pentru politica regională, Corina Creţu. Proiectul vizează construirea unei autostrăzi între oraşele Berettyóújfalu şi Nagykereki, ultima secţiune care lipseşte pentru o conectare unitară la graniţa României. Punctul său de pornire este la joncţiunea cu autostrada M35 Debrecen-Berettyóújfalu, aflată în prezent în construcţie.

2019 este anul în care autorităţile de la Budapesta spun că vor finaliza autostrada M4 şi, mai mult ca sigur, se vor ţine de cuvânt

În România, tronsonul de autostradă Suplacu de Barcău- Borş, care ar trebui să facă legătura cu M4 din Ungaria, se află abia în faza de licitaţie, ce se va întinde pe termen nedeterminat din cauza contestaţiilor. Între timp, puţinii kilometri de autostrăzi făcuţi nu pot fi deschişi circulaţiei pentru au fost prost făcuţi. Astfel, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, anunţa joi că deschiderea loturilor trei şi patru ale Autostrăzii A 10 Sebeş-Turda (care trebuia terminată în 2016) va întârzia, din cauză că trebuie făcute teste suplimentare. Colac peste pupăză, pentru Lotul 3 de pe Autostrada Lugoj-Deva, antreprenorul este la un pas de rezilierea contractului din cauza slabei mobilizări de pe şantier. “Din păcate, sunt motive care ne determină să nu putem recepţiona aceste lucrări în orizontul de timp pe care ni-l propusesem. Antreprenorii sunt cei care trebuie întrebaţi de ce nu predau aceste lucrări. Cel puţin, cel de pe Lotul 4 a afirmat că nu este pregătit să deschidă procedurile de recepţie. Mai sunt lucrări pe care trebuie să le facă, este vorba de alimentarea cu apă a unui centru de intervenţie. Iar cel care răspunde de Lotul 3 şi-a asumat responsabilitatea necesităţii de a mai corecta unele probleme privind calitatea chiar la suprafaţa de rulare, ceea ce nu poate fi neglijat", a spus Şova.

 

×
Subiecte în articol: autostrazi Ungaria