x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Uzinele Dacia și-au reluat parțial producția, pe bază de voluntariat

Uzinele Dacia și-au reluat parțial producția, pe bază de voluntariat

21 Apr 2020   •   13:53
Uzinele Dacia și-au reluat parțial producția, pe bază de voluntariat

Activităţile la Uzinele Dacia de la Mioveni au fost reluate parţial, pe bază de voluntariat. Din 4 mai va fi reluată în totalitate producția la Uzinea Mecanică şi Şasiuri și la Uzina Vehicule, în departamentul Presaj, a anunţat Grupul Renault România.

"În acord cu partenerii sociali şi din respect pentru protejarea şi siguranţa angajaţilor, toate măsurile sanitare de protecţie în vigoare, în România, au fost implementate pentru a relua progresiv activitatea de fabricaţie derulată pe platforma industrială Dacia de la Mioveni.

Începând cu data de 21 aprilie, activităţile de producţie ale celor două uzine vor fi reluate pe bază de voluntariat: Uzina Mecanica şi Şasiuri este pregătită să redemareze activitatea în echipă redusă de lucru, în timp ce Uzina Vehicule va relua producţia în departamentul Presaj, în două schimburi.

Din data de 4 mai, vor redemara activităţile ambelor uzine. Pe tot parcursul perioadei în care activitatea de producţie a fost întreruptă au fost definite si aplicate măsuri pentru a proteja angajaţii în perspectiva revenirii acestora la lucru. Aceste măsuri care ţin de igienizare şi securitate vor fi aplicate în mod riguros. Angajaţii vor fi informaţi despre necesitatea respectării măsurilor luate pentru protejarea sănătăţii lor şi a colegilor", se arată într-un comunicat al companiei.

Groupe Renault România precizează că, încă de la începutul pandemiei, s-a asigurat să ia măsuri adaptate de protecţie pentru angajaţii din toate sediile unde îşi desfăşoară activitatea.

Constructorul auto a anunţat întreruperea producţiei la uzinele din Mioveni în perioada 17 martie -5 aprilie. În data de 2 aprilie, compania anunța că prelungeşte perioada de întrerupere a activităţii de producţie la uzinele Dacia de la Mioveni.

Constructor de automobile din 1898, Groupe Renault este prezent în 134 de ţări şi a vândut 3,8 milioane de vehicule în 2019.

Angajaţii fabricii Ford de la Craiova au intrat în şomaj tehnic în intervalul 19 martie - 30 aprilie, iar pe parcursul acestei perioade vor beneficia de o indemnizaţie de 78% din salariul de bază.

Constructorul auto american Ford Motor Co a anunţat, pe 3 aprilie, ca măsura de suspendare a producţiei de vehicule şi motoare la majoritatea facilităţilor sale din Europa a fost prelungită până la 4 mai. 

×
Subiecte în articol: Dacia mioveni voluntariat productie Renault