România stă bine la nivel macroeconomic din punct de vedere al datoriei private, care reprezintă circa 70% din Produsul Intern Brut (PIB) faţă de criteriul de la Maastricht, de cel mult 160%, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, Valentin Lazea, economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR).
'De regulă, în analizele agenţiilor de rating şi ale investitorilor străini este luată în calcul analiza datoriei publice, dar la fel importantă este şi datoria privată. Aici avem o confluenţă între macroeconomie şi microeconomie şi vedem în ce fel este afectată economia. România îndeplineşte trei dintre cele cinci criterii de la Maastricht, respectiv pentru evoluţia cursului de schimb, deficitul bugetar şi datoria publică totală, care este de 38% din PIB, mult sub nivelul maxim admisă de 60%. Suntem în afara criteriilor de la Maastricht cu rata inflaţiei, care depăşeşte cu 0,6% criteriul admis. Al doilea criteriu pe care România nu-l îndeplineşte se referă la dobânzile pe termen lung care la 6,67% depăşesc cu 1,3% criteriul de la Maastricht', a afirmat Lazea.
Potrivit oficialului BNR, celor cinci criterii de la Maastricht li s-au adăugat alte zece puncte, la cel de-al şaptelea, referitor la datoria privată, România aflându-se în grafic.
'Aceste cinci criterii au fost suplimentate cu alte zece criterii denumite 'Panoul de bord'. Un al şaptelea criteriu din lista celor zece se referă la datoria privată, care nu trebuie să depăşescă 160% din PIB. În România, procentajul este la 70-71% din PIB. Din punct de vedere macroeconomic, România stă bine la nivelul datoriei private', a spus economistul-şef al BNR.
Fundaţia Romanian Business Leaders organizează, în perioada 7-8 februarie, la Bucureşti, ediţia a doua a evenimentului Romanian Business Leaders Summit.
În cadrul celor două zile de eveniment sunt aşteptaţi să participe peste 200 de lideri din business, reprezentanţi ai Guvernului şi ai corpului diplomatic, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile din domeniile Educaţie, Bună Guvernare şi Antreprenoriat.
Pe lista celor care vor susţine discursuri pe parcursul celor două zile se vor afla, printre alţii, Varujan Vosganian - ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu - ministrul Finanţelor, Maria Grapini - ministrul pentru IMM-uri, Turism şi Mediul de Afaceri, Valentin Lazea - economistul-şef al Băncii Naţionale a României /BNR/, Dan Pascariu - preşedintele Consiliului de Administraţie al TAROM, dar şi ambasadorii Marii Britanii, Finlandei şi Polonei la Bucureşti.AGERPRES

Citește pe Antena3.ro