x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Yenul, cea mai puternică monedă din lume

Yenul, cea mai puternică monedă din lume

de Daniela Ivan    |    09 Ian 2012   •   21:00

Cea mai puternica moneda din lume a fost, anul trecut, yenul japonez. Aceasta s-a apreciat fata de euro cu 8,34%, se arata in analiza X-Trade Brokers. Desi in prima parte a anului trecut moneda japoneza a pierdut p­uternic teren in fata celei europene, in cea de-a doua jumatate a anului intarirea yenului a fost extrem de puternica, respectiv de 17,32%, astfel incat nu numai ca moneda a recuperat intervalul pierdut initial, dar a sfarsit anul pe prima pozitie de pe podium. La polul opus, cea mai slaba moneda a fost lira turceasca, care a avut o depreciere semnificativa fata de euro, de 17,7%, cea mai mare parte inregistrata pana la inceputul lunii august.

×
Subiecte în articol: economia