Oferta publică iniţială a Electrica a generat un interes crescut din partea investitorilor locali şi internaţionali. A fost înregistrat un număr de 13.700 de subscrieri, cu două zile înainte de programata închidere, peste recordul de 12.000 de subscrieri înregistrat anul trecut cu ocazia ofertei publice iniţiale de la Romgaz SA fiind înregistrat, a declarat Dana Ionescu, directorul general al Raiffeisen Capital & Investment. „Am beneficiat de un interes ridicat pentru această ofertă atât din partea investitorilor locali cât şi internaţionali din întreaga Europa şi SUA”, a declarat Dana Ionescu.
România vrea să obţină cel puţin 1,95 miliarde de lei de pe urma vânzării unui pachet majoritar la distribuitorul de energie electrică. Statul român oferă 177 milioane noi acţiuni Electrica urmând ca după vânzare participaţia statului să se reducă la aproximativ 48,8%.
Listarea Electrica face parte din promisiunile României faţă de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, ale căror delegaţii s-au aflat în ţară în perioada 2-12 iunie pentru a treia evaluare a acordului stand by şi a prima evaluare a programului preventiv privind balanţa de plăţi a României cu Comisia Europeană.