x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Chinezii de la CEFC devin acţionari majoritari la fostul Rompetrol Group

Chinezii de la CEFC devin acţionari majoritari la fostul Rompetrol Group

29 Apr 2016   •   22:20
Chinezii de la CEFC devin acţionari majoritari la fostul Rompetrol Group
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan - KazMunayGas (KMG) şi China Energy Company Limited (CEFC) au semnat vineri documentele specifice pentru constituirea unui joint-venture, compania chineză devenind acţionar majoritar cu 51%, iar participarea KMG în noul joint-venture va fi de 49%, a anunţat, vineri, KMG.

Conform înţelegerii dintre KMG - CEFC, compania din China îşi asumă o serie de obligaţii, prin care aceasta va efectua investiţii în dezvoltarea de noi proiecte în Uniunea Europeană şi ţările adiacente Drumului Mătăsii.

Sub denumirea ŤSilk Wayť (Drumul Mătăsii), proiectul comun al companiei naţionale din Kazahstan - KMG şi al companiei din China - CEFC se va dezvolta având ca baza platforma Grupului KMGI. O echipă mixtă de lucru formată din experţi din Kazahstan, China şi România a realizat un volum important de activităţi pregătitoare - semnarea în 14 decembrie 2015 a Memorandumului de Înţelegere în prezenta prim miniştrilor din Kazahstan şi China, dar şi validarea pe 29 ianuarie 2016 de către părţile semnatare a Condiţiilor principale ale tranzacţiei (Term Sheet).

'Sunt convins că în parteneriat cu un investitor puternic, compania va reuşi să avanseze considerabil, utilizând KMGI drept platforma comună pentru dezvoltarea business-ului', a declarat Sauat Mynbayev, preşedintele KMG.

De asemenea, directorul executiv al CEFC, Jianjun Zang, a afirmat că parteneriatul dintre CEFC şi KMG are ca obiectiv o dezvoltare strategică care va face din KMG International o platformă comună pentru obţinerea de resurse şi efectuarea de investiţii strategice. "Această evoluţie se înscrie în spiritul celor două iniţiative naţionale 'One Belt One Road' şi 'Nurly Zhol'. Suntem încrezători că va fi o colaborare benefică pentru a dezvolta un parteneriat strategic pe termen lung', a subliniat directorul executiv al CEFC.

Conform celor stabilite de ambele părţi, guvernarea societăţii mixte se va face pe bază de paritate.

Tranzacţia va fi supusă unor măsuri prealabile, care presupun inclusiv aprobarea finală din partea autorităţilor competente europene şi chineze, dar şi alte instituţii abilitate. Data estimată pentru finalizarea acesteia este octombrie 2016.

Compania chineză CEFC este una dintre cele mai dinamice companii private din China. În 2014 compania a fost inclusă în lista Global Fortune 500 pe locul 349. CEFC îşi desfăşoară activitatea în domeniile energetic, financiar şi investiţii.

KMG International (fost Rompetrol Group NV) a fost preluat de KMG în 2007. În România, Grupul administrează două rafinării, iar la nivel european şi în regiunea Mării Negre deţine şi operează o importantă reţea de staţii distribuţie carburanţi. Conform Hotărârii Guvernului din Kazahstan din 30 decembrie 2015, KMGI a fost inclus în lista companiilor care vor fi privatizate.AGERPRES

×