x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Dolarul ia viteză în faţa euro. Leul, tot mai slab

Dolarul ia viteză în faţa euro. Leul, tot mai slab

de Valentin Gros    |    03 Mar 2020   •   10:55
Dolarul ia viteză în faţa euro. Leul, tot mai slab

Dolarul va creşte pe durata lui 2020 cu circa 20 de bani faţă de leu, iar euro va înregistra o apreciere mai uşoară, în jur de 10 bani, relevă o cercetare efectuată în rândurile managerilor din mai multe industrii. Influenţele sunt exercitate de factori precum consumul, importurile, instabilitatea guvernamentală, accentuarea deficitului bugetar, creșterea datoriei publice, perspectivele privind inflația și discuțiile legate de investițiile publice. Evoluţii similare se observă şi la alte monede din regiune, cum ar fi forintul şi zlotul.

 

Cursul euro/leu se va afla, la sfârşitul anului, în intervalul 4,85 – 4,90 lei, după cum estimează 51,1% din respondenţii unui sondaj realizat online de compania de servicii valutare Moneycorp şi firma de consultanţă Frames. Banca Naţională a României (BNR) afişa ieri un curs oficial de 4,8103 lei/euro, aşadar ne putem aştepta la o majorare cu până la 9 bani.

În acelaşi timp, 25,5% dintre cei chestionați văd o evoluție a euro ceva mai temperată în raport cu leul, în intervalul 4,80– 4,85 lei/euro, în timp ce 3,8% au situat moneda europeană la o cotație sub nivelul de 4,8 lei. Totodată, 13,6% au indicat un nivel al euro peste 4,9 lei la finalul anului, iar 6% dintre respondenti au evitat să se pronunțe.

 

Bancnota verde urcă puternic

Și în privința dolarului, oamenii de afaceri estimează o depreciere semnificativă a leului în cursul acestui an. Moneda americană a fost plasată în intervalul 4,4 – 4,55 lei/dolar de 39,7% dintre cei chestionați, iar 25,5% în intervalul 4,3 – 4,4 lei/dolar. Un procent însemnat dintre cei chestionați, 15,8%, au indicat o depreciere a monedei naționale peste pragul de 4,55 lei/dolar. La cursul BNR, bancnota verde se situează la 4,3389 lei, deci pe parcursul lui 2020 ar urma să înregistreze o apreciere de circa 21 de bani.

În cadrul cercetării, au fost chestionaţi reprezentanții a peste 1.000 de companii medii și mari din domenii diverse precum IT&C, asigurări, importatori de produse metalurgice și echipamente industriale, FMGC și Turism.

 

Coronavirus sporeşte temerile

România se află într-o zonă sensibilă din punct de vedere a percepției investiționale, mai ales că trece printr-o perioadă plină de provocări: instabilitate guvernamentală, perioadă preelectorală etc. Perspectivele bugetare pentru 2020 ridică multiple semne de întrebare. Accentuarea deficitului bugetar, creșterea datoriei publice, perspectivele privind inflația și discuțiile legate de investițiile publice în acest an sunt de natură să pună în gardă investitorii. Efectele se văd, bineînțeles, și în dinamica monedei naționale, un barometru sensibil al situației macro-economice. Impactul epidemiei de coronavirus, care a afectat deja economia mondială, sporeşte incertitudinile. „Indicii burselor americane și europene au scăzut cu peste 10% în numai patru zile de la anunțarea primelor cazuri de coronavirus în Italia“, a declarat Claudiu Ghebaru, senior dealer Moneycorp România. El arată că a avut loc „practic cea mai mare scădere nominală de la criza financiară din 2008”, fenomen care alimentează temerile globale de recesiune.

 

Cauzele devalorizării monedei naţionale

Aprecierea euro (aproximativ 0,8%) și a dolarului (aproximativ 2,8%) față de leu, din acest început de an, „are cauze multiple, atât de ordin intern cât și extern”, afirmă  Cosmin Bucur, managing director Moneycorp România. Potrivit acestuia, în prim-plan se află creșterea importurilor, „mai ales în zona de consum, cu 4,1% în primele 11 luni din 2019 (79,68 miliarde de euro) față de perioada similară din anul precedent”. În plus, „am asistat, în ultima perioadă, la o temperare a avansului exporturilor românești, la 1,7% (64,17 miliarde de euro)”, spune Bucur. Puse cap la cap, aceste evoluții au fost de natură să accentueze deficitul balanței comerciale (15,51 miliarde de euro), în creștere cu 2,1 miliarde de euro față de primele 11 luni din 2018, și să pună presiune pe cererea de euro și dolari. Declinul monedei naționale vine într-un context regional, în care „și alte monede s-au depreciat semnificativ față de euro urmare a evoluțiilor fluctuante din piețele internaționale”, arată specialistul. Astfel, forintul maghiar a coborât cu 3%, iar zlotul polonez cu 2%.

 

Francul elveţian, cotat în prezent la 4,5161 lei, va ajunge spre finele anului în intervalul 4,50 – 4,65 lei, potrivit răspunsurilor acordate de 31% dintre subiecţi, în timp ce 25% dintre cei chestionaţi îl estimează în intervalul 4,4-4,5 lei.

Dolarul este aşteptat să atingă 4,55 lei, iar euro 4,9 lei la finele acestui an

×