x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Germania vrea să acorde ajutoare de stat pentru producția de semiconductori

Germania vrea să acorde ajutoare de stat pentru producția de semiconductori

06 Mai 2022   •   10:40
Germania vrea să acorde ajutoare de stat pentru producția de semiconductori

Autoritățile de la Berlin vor să acorde ajutoare de stat în valoare de 14 miliarde de euro pentru producătorii de semiconductori, potrivit ministrului Economiei, Robert Habeck, în contextul crizei de pe această piață, generată de pandemia de COVID-19, scrie Reuters.

"Este vorba de foarte mulţi bani. Trebuie să ne punem la punct propria noastră strategie pentru a ne asigura aprovizionarea cu materii prime", a spus acesta.

Comisia Europeană a prezentat, în februarie, planuri pentru încurajarea producției de cipuri UE care vizează relaxarea legislației privind ajutoarele de stat.

Grupul american Intel Corp va dschide o fabrică de cipuri în Magdeburg, din Gremania. Investiția se ridică la circa 17 miliarde de euro. 

În prezent, cipurile folosite de companiile din Europa provind de la Taiwan Semiconductor Manufacturing Co, Samsung şi United Microelectronics.

Vânzările mondiale de semiconductori au crescut cu peste 26% în 2021, ajungând la aproape 556 de miliarde de dolari. 
 

×
Subiecte în articol: semiconductori germania