x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Psihicul românilor, măcinat de sărăcie şi datorii la bănci

Psihicul românilor, măcinat de sărăcie şi datorii la bănci

de Maria Coman    |    14 Oct 2015   •   20:48
Psihicul românilor, măcinat de sărăcie şi datorii la bănci

Aproape 64% din populaţia României este afectată de stress, potrivit unui studiu internaţional al companiei de cercetări de piaţă Daedalus Millward Brown. Procentul este peste media europeană, de 60,5%. Interesant este că motivele de stress ale românilor diferă de cele ale altor europeni. Sărăcia şi datoriile iau faţa preocupărilor pentru sănătate.

Spre deosebire de alţi europeni, românii sunt mai puţin stresaţi de sănătatea personală sau a celor apropiaţi (28%), de viaţa de familie (11,3%) şi de siguranţa personală (4,7%). În schimb, motivele pentru care îşi fac cel mai mult griji sunt creşterea preţurilor (47%), starea economiei (44,9%) şi datoriile la bănci (44,1%). Potrivit studiului, motive suplimentare de stres sunt scăderea veniturilor personale (40,6%), slujba actuală (35,3%) şi lipsa timpului pentru viaţa personală (22,2%). Specialiştii spun că efectele stresului, fenomen care, deocamdată, nu este recunoscut ca o afecţiune, pot fi extrem de multe. Pot apărea dificultăţi de concentrare, scăderea capacităţii de memorare, gândirea ilogică, imposibilitatea relaxării, scăderea dorinţei de viaţă sau apariţia unor sentimente de inferioritate. În plus, stresul poate să ducă la consum excesiv de alcool, tutun sau droguri, la excese alimentare, la insomnii şi chiar la tendinţe suicidare.

Pericolul accidentelor de muncă

Statisticile europene arată că 60% din accidentele de muncă sunt cauzate de stres. Printre motive se numără ritmul alert în care se lucrează, programul încărcat, teama de şomaj, dar şi mediul ostil în care persoanele îşi desfăşoară activitatea. Un studiu al Institutului Naţional de Statistică arată că, anual, 130.000 de români suferă cel puţin un accident de muncă, cei mai predispuşi la astfel de evenimente fiind lucrătorii în agricultură şi construcţii. De asemenea, locul de muncă este desemnat drept cauză pentru instalarea sau agravarea unor afecţiuni. Acest fenomen afectează aproximativ 355.000 de persoane anual, potrivit INS. Studiul arată că 28,8% dintre românii care muncesc sunt expuşi, potrivit propriilor declaraţii, la factori care le pot pune în pericol sănătatea fizică sau mentală, la locul de muncă. De asemenea, 255.000 de români spun că au trăit la locul de muncă episoade de hărţuire sau violenţă psihică, violenţă fizică sau ameninţarea cu violenţa fizică, potrivit INS.

Suprasolicitaţi şi obosiţi

Un studiu al companiei de sondare Ivox arată că, printre românii care muncesc în mediul urban, 75% spun că se simt suprasolicitaţi şi stresaţi la muncă, dintre aceştia 80% afirmând că stresul este resimţit într-o serie de afecţiuni. Astfel, 85% acuză oboseală excesivă şi îndelungată, în timp ce 65% se plâng de dureri de cap şi insomnii. Printre motivele de stres la locul de muncă invocate se numără proiectele prea mari, care generează un nivel înalt de presiune, obligaţia de a munci ore suplimentare sau în week-end precum şi obligaţia de a lucra alături de persoane dificile, care generează frecvent stări conflictuale.

Sunt persoane care povestesc că din cauza stresului s-au îngrăşat semnificativ, pentru că îşi găseau relaxarea în mâncare. Stresul poate afecta activitatea rinichilor, pentru că atunci când organismul este supus stresului, creşte tensiunea arterială, ceea ce forţează aparatul excretor. Un alt efect este creşterea nivelului de zahăr în sânge.

3,5 milioane de români aveau cel puţin un credit la bancă, la sfârşitul anului 2014. 715.000 nu pot plăti ratele la timp, fiind restanţieri.

×