"Suntem mândri de tradiţia noastră în fabricarea berii, din Constanţa, însă fabrica a funcţionat mult sub capacitate de câţiva ani. Este necesar să avem cea mai eficientă amprentă de producţie pentru a asigura creşterea şi investiţii suplimentare, pe termen lung", arată compania.
Capacitățile de producție și ambalare vor fi transferate la celelalte fabrici din Craiova, Miercurea Ciuc şi Ungheni.
"Vom continua să investim semnificativ în cele trei fabrici rămase pentru a ne susţine ambiţia de creştere şi dezvoltare durabilă, păstrând o prezenţă puternică pe piaţa românească şi în comunităţile în care activăm. Cunoaştem impactul pe care această decizie îl are asupra colegilor noştri din Constanţa, ale căror muncă şi dăruire le respectăm şi le apreciem profund. În acest moment, ne concentrăm să îi sprijinim pe colegii noştri în mod corespunzător pe durata acestei tranziţii", arată Heineken.
Producătorul olandez dispune de circa 300 de mărci de bere și cidru internaționale, regionale şi locale, prezentă în peste 70 de ţări cu aproximativ 80.000 de angajaţi, din care 1.100 de angajați în România.