Solicitarea muncitorilor români sezonieri a fost făcută pe cale diplomatică dar nimeni nu a crezut că vor fi chemate 2.000 de persoane într-o singură zi, a declarat secretarul de stat Raed Arafat.
„Acest lucru trebuia să se facă sub o organizare foarte riguroasă. Nimeni nu se aștepta la asta. Nu zice nimeni că au plecat brusc, asta se discută la nivel diplomatic, solicitarea de a da drumul la lucrători a venit pe cale diplomatică. Nimeni nu a crezut că vor chema 2.000 de lucrători într-o singură zi”, a spus acesta.
El a mai precizat că oamenii nu fost testați pentru COVID-19 în România.
„Nu. Dacă erau în carantină poate că au fost testați. Dar testul nu înseamnă pe durată lungă că persoana nu devine pozitivă. Vom ajunge să învățăm să conviețuim cu acest virus. Nu vei putea să fii total izolat. Nu e momentul să relaxam măsurile”, a explicat Arafat.
Secretarul de stat a precizat că la întoarcerea în țară, muncitorii vor intra în carantină.
„Eu cred ca va dura treaba asta și dacă vor veni în România vor fi bagați în carantină. Din ce știm, cel puțin, nu vor reveni în 2-3 zile. La întoarcere vor fi aplicate regulile de carantină. S-a permis deocamdată plecarea, nu și întoarcerea”.
Circa 2.000 de persoane din mai multe județe din Transilvania și Moldova au fost înghesuite, joi, în parcarea din fața Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj pentru a pleca cu curse charter spre Germania, la muncă în agricultură.
Prefectul de Cluj a anunțat că firma de recutare care a adus muncitorii la aeroport va fi anchetată.
Poliția a anunțat că a deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.