x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Cât câștigă un profesor care corectează lucrările la Bacalaureat

Cât câștigă un profesor care corectează lucrările la Bacalaureat

de Redacția Jurnalul    |    24 Iun 2024   •   19:00
Cât câștigă un profesor care corectează lucrările la Bacalaureat

Profesorii din comisiile de evaluare la Bacalaureat 2024 și cei care corectează lucrările elevilor vor fi mai bine plătiți chiar decât cadrele didactice din alte state UE.

Un profesor va primi 25 de lei, adică 5 euro, pentru fiecare lucrare corectată şi circa 60 de lei, respectiv 12 euro, pentru o oră de evaluare la probele orale, potrivit edupedu.ro.

Astfel că va fi mai bine plătit decât un profesor din Franța, care primește sub 10 euro pentru fiecare oră de examinare şi tot cu 5 euro pentru fiecare lucrare scrisă. 

Însă la simularea examenelor, profesorii români nu au primit niciun ban, deşi au avut de corectat în timpul lor liber câte 70-80 de lucrări.

Începe Evaluarea Naţională şi urmează probele de la Bacalaureat.

Absolvenţii de gimnaziu vor avea de susţinut Evaluarea Naţională. 

Examenele încep marţi, pe 25 iunie, cu proba la limba română. Pe 27 iunie, este programată proba la matematică, iar pe 28 iunie, la limba maternă. 

Rezultatele se vor afişa pe 3 iulie, zi în care se vor putea depune şi contestaţiile, iar notele finale se vor afla pe 9 iulie.

În paralel, are loc şi examenul de Bacalaureat. 

Marţi, miercuri şi joi, pe 24, 25 şi 26 iunie, va avea loc evaluarea orală a competențelor lingvistice într-o limbă străină, iar de pe 1 iulie încep probele scrise. 

Candidaţii vor afla primele rezultate pe 8 iulie, iar pe cele finale pe 12 iulie.

×
Subiecte în articol: bacalaureat profesor