Care sunt cele mai mari calităţi ale dumneavoastră? Dar cele mai mari defecte? Sunt întrebări standard la interviurile de angajare. Dacă la prima întrebare, un candidat poate oferi răspunsuri detaliate, cea de-a doua pune mai multe probleme.
De multe ori, răspunsurile n-au nici o importanţă pentru angajator, însă alteori contează. Mai ales atunci când sunt total diferite de ceea ce se aşteaptă sau vrea să audă intervievatorul. Un răspuns de genul "Cea mai mare slăbiciune a mea este că sunt un perfecţionist" nu-i păcăleşte pe intervievatori, însă, potrivit americancei Lily Whiteman, specialistă în resurse umane, aceştia continuă să-i chestioneze pe candidaţi în privinţa slăbiciunilor pentru că până şi răspunsurile nesincere le pot spune multe despre personalitatea acestora şi anume dacă intervievaţii sunt măcar în stare să recunoască existenţa unor defecte.
Maria Hanson de la Livecareer.com a strâns câteva răspunsuri mai puţin obişnuite primite de angajatori la întrebarea: "Care credeţi că este cel mai mare defect sau slăbiciune a dumnevoastră?". "Prăjiturile", a răspuns o candidată; "Am avut bronşită anul trecut", a replicat o alta. "Câinele meu. Nu pot să rezist când se uită la mine", spune un alt candidat. "Sunt prea organizat şi câteodată îi scot din sărite pe şefii mei pentru că sunt atât de meticulos", sună un răspuns dat de o candidată care a încercat să-şi transforme, în faţa angajatorului, un aşa-zis defect într-o calitate. "Candidaţii trebuie să fie deschişi în timpul interviurilor. Nu spuneţi că nu aveţi nici o slăbiciune sau că aceasta este faptul că munciţi prea mult. Spuneţi că încercaţi să eliminaţi defectele", susţine DeLynn Senna, expert în recrutare.
De obicei, cea mai bună soluţie e sinceritatea, afirmă majoritatea specialiştilor, care recomandă ca prezentarea unui defect să fie însoţită de descrierea modalităţilor prin care acesta a fost depăşit. Dar sinceritatea este recomandată în anumite limite. Iată câteva răspunsuri cât se poate de sincere, prezentate de Maria Hanson, pe care candidaţii ar fi trebuit să le înlocuiască cu unele mai diplomatice. "Nu am ceas deşteptător. Mă sperie soneria", "Mă enervez şi câteodată arunc cu lucruri", "Mi-e frică să mănânc în public, aşa că iau masa de prânz sub birou. Pot să mănânc sub birou la firma aceasta?".