x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Circa 78% dintre angajații români vor să lucreze 4 zile pe săptămână. Care sunt riscurile

Circa 78% dintre angajații români vor să lucreze 4 zile pe săptămână. Care sunt riscurile

13 Apr 2022   •   11:01
Circa 78% dintre angajații români vor să lucreze 4 zile pe săptămână. Care sunt riscurile

Circa 78% dintre angajații români vor să lucreze doar 4 zile pe săptămână, arată un sondaj Bestjobs.

"Săptămâna de lucru de 4 zile, prevăzută într-o nouă propunere de lege pentru piaţa muncii, se conturează drept o posibilă soluţie de flexibilizare a muncii şi de facilitare a tranziţiei la munca de la birou, în contextul revenirii tot mai multor angajaţi la modul de lucru pre-pandemic. Astfel, 78% dintre angajaţi sunt deschişi să lucreze doar 4 zile pe săptămână şi cred că acesta este un moment foarte bun pentru adoptarea săptămânii mai scurte de lucru", arată platforma de recrutare online.

Însă 55% dintre salariați se tem de faptul că va crește ziua de muncă la 10 ore, potrivit proiectului de lege. 

Totodată, 71% consideră că reducerea săptămânii de lucru se potrivește activității desfășurate în prezent însă 41% cred ca vălumul de muncă  pe zi va fi mai mare, iar 45% sunt speriați că vor fi presați să termine munca mai repede. 

Deși 65% dintre angajați cred că angajatorul nu le-ar permite un program mai scurt, acesta ar avea efecte benefice asupra vieții personale 70%, mai mult timp liber 68%, creșterea productivității 29%, reducerea riscului  de epuizare 25%.

"Piaţa muncii este într-un punct în care, mai mult decât oricând, sănătatea mintală a angajaţilor este pe primul loc, iar angajatorii sunt deschişi să abordeze soluţii de flexibilizare a muncii, urmând modelul altor ţări europene. După ce am experimentat cu toţii modelul de lucru de la distanţă şi am văzut că funcţionează, ne aflăm acum la un pas de a testa şi săptămâna de lucru de 4 zile, care le-ar aduce angajaţilor o zi liberă în plus, chiar dacă, în forma actuală, nu le-ar schimba volumul de muncă. Avantajele par să îi convingă chiar şi pe cei mai reticenţi dintre angajaţi, în timp ce companiile rămân încă rezervate", sexplică Ana Vişian, marketing manager BestJobs.

58% dintre participanții la studiu spun că și-ar pterece ziua liberă pentru activități în familie, 42% s-ar odihni, 47% ar rezolva probleme administrative. 

Circa 50% dintre angajatori ar fi de acord cu 4 zile pe săptămână și ziua de muncă de 10 ore, iar 60% doar cu 4 zile/săptămână. Mai mult, 25% cred că ar scădea costurile de funcționare a firmei dar tot 25% se tem de scăderea volumului de muncă. 

25% dintre angajatori cred că salariații ar fi mai fericiți iar 15% consideră că ar duce la epuizare din cauza celor 10 ore de muncă pe zi. 

Studiul a fost realizat între 2 - 24 martie pe 1.113 utilizatori de internet din România.
 

×
Subiecte în articol: saptamana de munca