x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Cursuri de calificare

Cursuri de calificare

26 Apr 2005   •   00:00

Somerii care nu isi gasesc un loc de munca si vor sa isi schimbe meseria pot participa la unul din cele 185 de programe de formare profesionala gratuite, organizate in toata tara in luna mai de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca.



  • de CRISTIAN PETRU

  • OFERTA. Luna viitoare vor fi organizate 157 de cursuri de calificare pentru zidari
    Pot participa 3.779 de persoane, care vor fi calificate in meseriile de lucrator in comert (405), operator confectioner imbracaminte (285), operator introducere, validare si prelucrare date (251), zidar-pietrar-tencuitor (157), bucatar (147), comerciant vanzator produse alimentare (138), instalator instalatii tehnico-sanitare si de gaze (136), ospatar (116), agent paza si ordine (115 persoane).

    ALTE CURSURI. Agentiile pentru ocuparea fortei de munca mai organizeaza cursuri si pentru meseriile de zugrav-vopsitor, preparator produse din lapte, contabil, fierar betonist montator prefabricate, frizer etc. Cele mai multe cursuri vor fi organizate in judetele Botosani (14 cursuri), Caras-Severin (11), Brasov (9) etc. Pe langa someri, mai beneficiaza de gratuite persoanele incadrate in munca la revenirea din concediul pentru cresterea copilului, persoanele care si-au reluat activitatea dupa satisfacerea stagiului militar, cele care s-au pensionat pentru invaliditate si isi reiau activitatea, persoanele care isi desfasoara activitatea in mediul rural si nu realizeaza venituri lunare sau realizeaza venituri lunare mai mici decat indemnizatia de somaj etc.

    Cursurile vor fi organizate prin centrele proprii de formare profesionala din subordinea ANOFM, prin centrele regionale de formare profesionala pentru adulti din Brasov, Calarasi, Cluj-Napoca, Craiova, Ramnicu Valcea si Turnu Magurele, dar si prin furnizori de formare profesionala, autorizati in conditiile legii.

    JOBURI PENTRU TOTI
    Saptamana aceasta, persoanele care nu au un loc de munca pot alege una din cele 22.904 slujbe oferite saptamana aceasta de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca. Din acestea, 1.244 de locuri de munca sunt destinate absolventilor institutiilor de invatamant. Pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 1.075 de joburi, iar pentru studii medii si profesionale ANOFM ofera 21.829 de slujbe. Pentru mai multe informatii puteti accesa adresa de Internet www.anofm.ro.

    ×
    Subiecte în articol: cariera cursuri