Coeficienţii de stabilire a grilei de salarizare unică în sectorul bugetar au fost diminuaţi cu 40%, faţă de ceea ce se discutase până acum. Guvernul a analizat ieri proiectul legii unice de salarizare a bugetarilor, reconfirmând principiile, dar lăsând încă în negociere coeficienţii.
Grila de salarizare va avea coeficienţi cuprinşi între 5,4 şi 2,3 salarii minime pe economie, adică cu 40% mai mici decât cei discutaţi până acum. Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a confirmat că Executivul a luat în discuţie coeficienţi de ierarhizare mai mici, dar nu a putut emite un procent. "Nu pot să confirm nici o cifră. Dar e mult spus 40%" a declarat Sârbu, recunoscând că s-au făcut ajustări.
Ministrul a mai spus că proiectul de lege prevede pentru profesorul de liceu gradul II un coeficient de ierarhizare cuprins între 3,05 pentru debutanţi şi va putea ajunge la aproape 6 pentru vechime maximă. Magistraţii sunt plasaţi, în grila de ierarhizare între 10 şi 15. "În acest moment propunerile pe care le-au făcut îi situează în grilă undeva între 10 şi 15, adică salariile lor ar fi între 6.000 şi 9.000 de lei", a explicat ministrul.
Guvernul va decide la începutul lunii septembrie, din punct de vedere politic, procedura prin care va promova proiectul de salarizare unică în sectorul bugetar şi nu exclude alte variante decât asumarea răspunderii, deşi aceasta reprezintă în continuare principala soluţie, a declarat premierul Emil Boc.
Citește pe Antena3.ro