Cei aproape 400 de salariaţi ai Nestle Timişoara vor protesta în faţa fabricii, începând de astăzi, ora 15, nemulţumiţi de faptul că patronatul elveţian refuză să le acorde pachetele sociale compensatorii la nivelul celor din celelalte state europene de unde concernul s-a retras. După modelul acestora, muncitorii români cer până la 50 de salarii compensatorii, în funcţie de vechime, şi o rentă viageră pentru cei care mai au cinci ani până la pensie.
Pentru cei 352 de muncitori din fabrica Nestle Timişoara care îşi vor pirde locurile de muncă la sfârşitul lunii mai, ultima ofertă venită din partea patronatului este de maximum 13 salarii compensatorii, în cazul persoanelor cu o vechime mai mare de 20 de ani. Din punctul de vedere al elveţienilor, negocierile s-au încheiat, oferta fiind deja notificată sindicatului, Inspecţiilor Teritoriale de Muncă din Bucureşti şi judeţul Timiş, precum şi Agenţiei Municipiului Bucureşti de Ocupare a Forţei de Muncă. Salariaţii sunt însă decişi să nu renunţe la solicitările lor.
Muncitorii sunt nemulţumiţi
Oferta făcută muncitorilor români este mult inferioară plăţilor compensatorii oferite angajaţilor din alte ţări din Uniunea Europeană unde concernul elveţian şi-a lichidat fabricile. „În aceste ţări s-au plătit până la 50 de salarii compensatorii pentru o vechime mai mare de 22 de ani şi, în plus, pentru persoanele aflate în pragul pensionării s-a acordat şi o rentă viageră până la împlinirea vârstei legale de pensionare”, ne-a declarat Ovidiu Bolovan, preşedintele Sindicatului Liber Nestle. Acesta susţine că la solicitarea sindicatului de a fi acordate aceleaşi compensaţii şi muncitorilor de la fabrica din Timişoara, reprezentanţii concernului elveţian i-au transmis că aici suntem în România, nu în Europa.
La şedinţa pe care am avut-o joi, 7 martie, cu reprezentanţii patronatului, directorul de Resurse Umane, Jacky Awery, a spus că nu se poate acorda acelaşi număr de salarii compensatorii ca cele plătite în alte ţări UE de Nestle pentru că aici suntem în România, nu în Europa. Nu poate nega că a spus asta pentru că de faţă eram mai multe persoane. Era preşedintele adjunct al sindicatului, managerul de fabrică, reprezentantul juridic al Nestle Bucureşti etc. Este o bătaie de joc.
Ovidiu Bolovan, preşedintele Sindicatului Liber Nestle
Sprijin din partea sindicatelor europene
Situaţia angajaţilor Nestle Timişoara, dar şi comportamentul reprezentanţilor concernului elveţian în România au fost aduse la cunoştinţa Uniunii Internaţionale a Lucrătorilor din Alimentaţie, Agricultură, Hoteluri, Restaurante, Catering şi Tutun (IUF), organizaţie internaţională la care Federaţia Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA) - SINDALIMENTA este afiliată, aceasta hotărând să sprijine mişcările de protest ale muncitorilor timişoreni, ne-a transmis FSIA. De asemenea, IUF a solicitat companiei Nestle întrunirea de urgenţă a Comitetului European de Întreprindere (EWC), după ce doleanţele angajaţilor Nestle au fost prezentate la Geneva. Potrivit lui Dragoş Frumosu, preşedintele FSIA, aceste probleme ar fi trebuit prezentate şi ministrului Muncii. „Deşi i-am cerut încă din 4 martie o întrevedere pentru a discuta toate aceste probleme, ministrul nu a dat nici până astăzi curs cererii noastre”, ne-a declarat Dragoş Frumosu.
Federaţia Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA) din România a solicitat Uniunii Internaţionale a Lucrătorilor din Alimentaţie, Agricultură, Hoteluri, Restaurante, Catering şi Tutun, (IUF) adoptarea unei măsuri generale, în situaţia închiderii definitive a unor companii, care să asigure angajaţilor acordarea unor drepturi sociale egale, indiferent de ţara europeană în care aceasta a funcţionat.
Într-o adresă transmisă pe 7 martie managerului general Nestle România, Leszek Wacirz, şi directorului de Resurse Umane, Jackie Every, de către Sindicatul Liber Nestle România, se preciza că, în urma analizei făcute asupra ultimei propuneri de plăţi compensatorii, ea este neacceptată de angajaţi. „Dubla măsură pe care o practică Nestle la nivel european faţă de salariaţii din România în contrapartidă cu cei din restul Europei duce la o mare discriminare. Prin urmare, vă propunem un tratament egal între salariaţii Nestle, nu neapărat ca sumă, ci ca număr de salarii compensatorii, ţinând cont de nivelul salarial al fiecărei ţări”, arată reprezentanţii sindicatului din fabrică.
Timp de o săptămână, muncitorii au purtat banderole la mână, în semn de protest faţă de plăţile compensatorii pe care patronatul vrea să le acorde