x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Mitul sistemul de muncă hibrid se dărâmă. Mai puțin atractiv decât se crede

Mitul sistemul de muncă hibrid se dărâmă. Mai puțin atractiv decât se crede

21 Sep 2021   •   18:30
Mitul sistemul de muncă hibrid se dărâmă. Mai puțin atractiv decât se crede
Sursa foto: Sursă foto: https://pixabay.com/photos/laptop-workspace-desk-workstation-336378/

Sistemul  de muncă hibrid capătă tot mai mult teren odată cu pandemia de COVID-19. Dincolo de avantaje însă, acesta ar putea genera mai multă frustrare decât flexibilitate.

Sistemele hibride au fost descrise ca fiind viitorul muncii, în contextul în care analizele arată că majoritatea angajaţilor îşi doresc ca organizaţia în care lucrează să ofere un amestec între muncă de acasă şi muncă la birou, potrivit BBC.

În prezent, companiile de peste tot din lume experimentează diferite tipuri de muncă hibrid.

Totuşi, chiar dacă la prima vedere se poate crede că nemulţumirile în legătură cu munca hibrid ar putea veni de la companii, în realitate există motive pentru a crede că munca hibrid nu va fi apreciată de angajaţi.

Angajaţii care lucrează deseori de acasă pot simţi un impact negativ asupra carierei, în contextul lipsei interacţiunii cu colegii şi managerii. Cei care vor să crească pe scara carierei au tendinţa de a petrece mai mult timp la birou, în preajma superiorilor. De asemenea, alte persoane ar putea să se confrunte cu dificultăţi când vine vorba de a schimba la nesfârşit spaţiul în care lucrează: de acasă la birou.

Unii experţi atrag atenţia că este posibil ca, după ce încercăm sistemul hibrid o perioadă, să nu ni se mai pară la fel de atractiv.

În primul rând, realitatea zilnică de a jongla între două spaţii de muncă poate deveni cu uşurinţă frustrantă.

„Pentru angajaţi este aproape imposibil să creeze două spaţii de muncă bine echipate pentru diferitele responsabilităţi pe care le au – cărţile sau alte informaţii sunt mereu în locul greşit sau poate nu au acasă un fotocopiator”, a afirmat Anita Woolley, profesoară de comportament organizaţional la Universitatea Carnegie Mellon din Pennsylvania.

Mai mult, chiar şi angajaţii care sunt foarte productivi acasă riscă să nu fie observaţi. Fără o comunicare constantă cu managerii, angajaţii care petrec mai mult timp lucrând de acasă pot simţi că sunt subevaluaţi.

Chiar dacă mulţi angajaţi lucrează mult mai frecvent de acasă decât o făceau înainte de pandemie, posibilitatea de a fi marginalizat, invizibil sau chiar schimbat din funcţie este reală.

Pe lângă lucrurile care ţin de logistică şi posibilitatea de a fi remarcat, timpul petrecut cu colegii joacă un rol major când vine vorba de locul în care oamenii aleg să muncească. Studiile arată că persoanele care se simt conectate cu colegii au o experienţă de muncă mai bună decât cei care nu au o astfel de conexiune.

Angajaţii mai au încă un motiv pentru care preferă munca de la birou: pentru a creşte pe scara carierei. Studiile arată că angajaţii care petrec mai mult timp cu managerii au şanse mari să avanseze la locul de muncă.

Mediafax

×
Subiecte în articol: munca hibrid